Currently Browsing: Biografii/Memorii

Volker Skierka – Fidel Castro. O biografie

Expertul în America Latină Volker Skierka reconstruieşte istoria vieţii lui Fidel Castro şi odată cu ea, istoria revoluţiei cubaneze. În acest demers foloseşte izvoare şi documente puţin cunoscute. Studiul său este o prezentare foarte riguroasă și atrăgător scrisă a vieţii şi acţiunilor contradictorii ale preşedintelui cubanez. La sfârşit rămâne întrebarea despre viitorul statului din Caraibe : va deschide Castro uşa reformelor economice şi democratice, sau vechiul său dicton, „ socialismo o muerte” – socialism sau moarte – va rămâne în picioare ? Şeful statului cubanez Fidel Castro este una dintre cele mai interesante şi controversate personalităţi ale secolului douăzeci – mit şi icoană în egală măsură. Elev iezuit şi fiu de mare proprietar de terenuri, Castro este un politician carismatic, care, de peste 40 de ani, stăpâneşte Cuba asemenea unei mari latifundii. Puterea lui a venit şi vine din aceea că a fost primul comandant cubanez care şi-a eliberat ţara de dependenţa faţă de SUA şi i-a dat o identitate naţională. Cartea lui Skierka ar putea deveni, cel puţin în spaţiul germanofon, lucrarea reper despre revoluţia cubaneză. Pentru că este scrisă ca un reportaj jurnalistic, devine o lectură plăcută, uneori chiar amuzantă, fără a pierde din seriozitate şi acribie. Walter Haubrich, Frankfurter Allgemeine Zeitung Nu este simplu să scrii biografia unui legende în viaţă. Primul biograf german al lui Castro s-a achitat cu brio de sarcină. Henning von Löwis, Radio Germania O analiză semnificativă şi captivantă a istoriei recente a Americii Latine, în special a Cubei, (…) un manual de politică, căruia îi dorim mulţi cititori interesaţi. Hans-Dietrich Genscher, ministru de externe...

Tim Swartz – Jurnalele pierdute ale lui Nikola Tesla

Dacă aceste însemnări uluitoare se dovedesc a fi adevărate, ele ar putea demonstra faptul că Tesla a fost într-adevăr primul om care a primit mesaje de la forme de viaţă care nu sunt de pe această planetă! Aceste mesaje l-au înspăimântat atât de mult pe Nikola Tesla încât şi-a petrecut ultimii ani de viaţă dedicându-se în secret descoperirii adevăratului scop al pretinşilor extraterestrii şi concepând noi tehnologii care să-i permită omenirii să se protejeze de o posibilă subjugare de către o rasă de creaturi care numeau cândva Pământul „acasă” şi considerau omenirea „copiii lor”. Timothy Green Beckley „Ne rotim într-un spaţiu infinit, cu o viteză imposibil de imaginat, totul se roteşte în jurul nostru, totul se mişcă, peste tot există energie. Trebuie să existe o modalitate prin care să ne folosim de această energie mai direct. Apoi, cu lumina obţinută din mediu, cu energia rezultată din acesta, cu fiecare formă de energie obţinută fără efort, din „depozitul” inepuizabil, umanitatea va face mari progrese. Marele savant Nikola Tesla era bănăţean Simpla contemplare a acestor minunate posibilităţi ne lărgeşte orizontul, ne întăreşte speranţa şi ne umple sufletele de încântarea supremă.” Nikola Tesla Order Jurnalele pierdute ale lui Nikola Tesla Preţ @ RON35,00 Qty: Adauga in cosul de...

Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere

„Cândva, au mărturisit un crez, iar mulţi au plătit cu viaţa pentru aceasta. „Acum, ne veghează din împărăţia cerurilor”, cum spune titlul unui capitol din această carte şi cum însuşi Hristos a făgăduit celor care aveau să-i urmeze învătătura. Cândva, au fost ocărâşi şi înjosiţi cum un om cu mintea întreagă nici nu-şi poate închipui. Acum, sunt cinstiţi în biserici şi mănăstiri din toată lumea, asemenea unor sfinţi, precum şi sunt. Cândva, au fost călcaţi în picioare, iar trupurile lor, aruncate în gropi necunoscute. Acum, osemintele lor, pe care se văd încă urmele schingiuirilor, izvorăsc mir şi fac minuni. Aşa a hotărât bunul Dumnezeu să răsplătească celor care, drept răspuns pentru chinurile îndurate, au zis, asemenea martirului Mircea Vulcănescu pe patul morţii: „Să nu ne răzbunaţi.” Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere vorbesc nu doar despre povestea lor din temniţele comuniste ori de după eliberarea unora dintre ei din închisoare, ci şi despre mărturia pe care chiar Dumnezeu o dă pentru ei prin harul revărsat asupra celor care le cinstesc moaştele. Order Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere Preţ @ RON15,90 Qty: Adauga in cosul de...

Adam Michnik către Gabriel Liiceanu: “În 1990, ai fost bolşevic, pardon, menşevic!”

Ateneul Român 14 februarie, ora 19.00 „Filosoful trebuie să fie precaut când îşi pune haina procurorului.” A doua rundă a Conferinţelor Ateneului. În prima, desfăşurată în luna septembrie, Herta Müller l-a umilit pe Gabriel Liiceanu. Vezi, aici! (11.200 de click-uri) După cadoul muzical al gazdei, luni seară, de ziua îndrăgostiţilor, Andrei Pleşu scoate superlativele din dotare pentru a-şi măguli  interlocutorul (greu de afiliat, cel mai de seamă luptător, cel mai bine cotat disident etc), nimeni altul decât Adam Michnik. „Cea ce a spus Andrei despre mine seamănă cu un speech bun la înmormântare. Nu e adevărat!”, replică sec directorul gazetei Wyborcza, intrând direct în subiect: „Toate visele frumoase ale generaţiei noastre s-au împlinit, libertatea presei, alegeri libere, cultură fără cenzură, atunci de ce suntem furioşi?” Declick. La cuvântul furioşi sala tresare. E sinonim cu enervarea despre care vorbea Herta. “De ce nu v-aţi enervat atunci” Vă mai amintiţi? Au urmat zeci de emisiuni de justificare pentru a ni se explica rezistenţa lor prin cultură. „Mă aflu pe locul victimei… de pe scaunul pe care stai tu, Herta ne-a certat” spune Pleşu, înşirând o sumedenie de fraze despre „retragerea într-o competenţă insulară a multor intelectuali” şi că noncombatul faţă de regimul comunist nu a fost o coabitare (de parcă la Humbold se mergea oricum n.a.). „Nu i-am auzit pe Doina Cornea, Radu Filipescu, chiar şi pe Mircea Dinescu să certe pe cineva…Tu de ce nu ai certat?” În loc să aştepte răspunsul, continuă, fie să epateze citând din tratatul despre larve al lui Piotrowicz, fie să glumească. Pentru cei din jur este limpede. Prietenul lui, invitatul Adam Michnik, este chemat să răstoarne ecoul aplauzelor smulse de Herta Müller, după ce l-a certat pe Liiceanu în public. Stupoare. În loc să preia şi să ridice mingea deasupra fileului (sau fuleului ‘telectual), Adam Michnik parcă nu înţelege că e invitat pentru un...

În SUA a apărut: J. D. Salinger – o viaţă

Principalele ziare ale lumii anunţă apariţia unei biografii excepţionale a miseriosului autor american J.D. Salinger, cel care a scris De veghe în lanul de secară şi apoi a dispărut din atenţia publicului.  În prima treime a vieţii sale, J. D. Salinger era preocupat să fie remarcat pentru ca apoi să vrea să treacă neobservat. El ar fi urât, scrie  Kenneth Slawenski în cartea  “J. D. Salinger: A life,” conform relatărilor  din suplimentul Sunday Book Review al prestigiosului The New York Times, sub titlul „J. D. Salinger’s Love and Squalor”. Ceea ce remarcă autorul articolului este că biograful nu a putut reda vocea autentică a lui Salinger, ţinâmd cont de discreţia cerută de acesta în timpul vieţii şi de celebrul proces pe care l-a intentat editurii Random House, ca urmare a publicării cărţii lui Ian Hamilton, în 1988, „În căutarea lui Salinger.” Instanţa a cerut ca scrisorile apărute să fie scoase ori parafrazate. Ciudatul scriitor de geniu şi-a ameninţat chiar fiica, Margaret Salinger, cu tribunalul după ce a  publicat „Dream catcher” (interesant titlu. În cultura Chippewa a indienilor americani, este un obiect de prins vise, aşezat în casă ca o amuletă). Noua biografie a autorului, apărută la un an după moartea sa, prin prezentarea faptelor de viaţă şi interpretarea lor readuce în atenţia publicului memoria unui personaj neliniştit, ca o melodie. continuare——> După cum relata în urmă cu un an The Telegraph, cartea începută de Kenneth Slawenski încă din timpul vieţii lui Salinger, ar fi trebuit să poarte  titlul: „A life rise high” (ce bine ştiu unii să dea titluri) Editorul a ales simplu: J.D. Salinger – o viaţă. Mai departe, povestea biografiei pare interesantă. Kenneth a fost pasionat de angoasele morţii. Timp de cinci ani a ţinut un blog, pe numele Dead Caulfields. La moartea lui Salinger a suferit un declick. Recentul volum mai mult sugerează decât mărturiseşte viaţa...

Neagu Djuvara – Amintiri din pribegie

Povestea vieţii lui Neagu Djuvara are verva sălbatică a unui peisaj luxuriant. Nu e suficient să spui că a trecut prin multe. A trecut prin tot. Război şi Universitate, aventură şi savantlâc, exil şi repatriere, Europa şi Africa, diplomaţie, filozofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey şi Bucureşti, boierie şi sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după vârsta de 80 de ani, anonimat şi glorie, acţiune, contemplativitate, radicalitate, cordialitate, hazard. Recunoaşte singur că a fost mereu însoţit, în momentele decisive, de un „noroc” salutar. A prins ultimul tren spre Helsinki după marea revoluţie rusească din octombrie şi a fost trimis la Stockholm pe 23 august 1944, anume, parcă, pentru a supravieţui tăvălugului bolşevic. La 94 de ani are încă mari proiecte, speră să-şi afle sfârşitul pe un vapor, e ubicuu, tonic, şarmant, distins, fără fasoane, bucuros de glumă şi de tacla. De câte ori îl văd, mă contaminez de buna lui dispoziţie, savurez bunele lui maniere şi admir curajul opiniilor sale, adeseori în afara convenţiilor curente. (Andrei PLEŞU) De acelaşi autor Însemnările lui Georges Milesco. Roman...

« Older Entries Next Entries »