Având la bază o bibliografie bogată şi reprezentativă, Radu Jude propune cititorilor o incursiune nouă în Ţara Moţilor, pe orizontală şi pe verticală. Ultima coordonată o stăpâneşte perfect, din punct geologic şi nu numai. Aşadar, ca specialist în domeniul geologiei cum este cunoscut deja, informaţia privind structura geologică a acestei Ţări este acum că şi completă şi bine lămurită pentru toţi cititorii, fie ei avizaţi sau nu. Desigur, de un interes aparte din preistorie până azi, prezenţa metalelor preţioase începând cu aurul rămâne o atracţie pentru toată lumea. Există însă şi un alt câştig al informării cuprinse în textul şi ilustraţia sugestivă care îl însoţeşte. Acesta priveşte, între altele, modul de recoltare a metalului preţios, din cele mai vechi timpuri ale prezenţei omului în regiune şi, desigur, odată cu apariţia interesului acestuia pentru aur. Sursele folosite sunt numeroase şi bine echilibrate, de la cele arheologice sau/şi datorate scrierilor antice, până la cele etnografice, deseori foarte preţioase, cum fiecare cititor va putea constata, ele completând fericit informaţia de la timpuri străvechi până azi. Dincolo de evoluţia punctului central de interes pentru regiune, cel al exploatării aurului, cartea informează atent despre vestigiile şi monumentele importante, unele toarte puţin cunoscute, din această „Ţara”, nume moştenit direct din cuvântul latinesc terra. Cadrului natural şi prezenţei umane li se acordă permanent o atenţie specială. În cazul din urmă, autorul Radu Jude, chiar dacă nu este istoric, a lăsat clar de inţeles cititorului asupra originii moţilor, dincolo de evoluţia lor prin evul mediu, sau epocile moderna si contemporana A sesizat foarte bine contributia componentei dalmate la formarea acestui segment al romanitatii. Ea a fost dealtfel si mai clar documentata in primul deceniu la secolului XXI prin descoperirile arheologice de la Rosia Montana, ocazionate de cercetarile preventive de acolo, legal obligatorii inaintea inceperii unei eventuale exploatari aurifere la suprafata in zona. Asadar, de la descrierea geologic[...