O piscină între trei ţări

În Triunghiul de Aur, acolo unde Myanmar, Laos şi Thailanda se întâlnesc, în resortul hotelului de 90 de etaje din Anantara s-a construit cea mai spectaculoasă piscină din...

Cafegiul Florescu lansează brandul „Herta Müller”

După un succes extraordinar cu volumul Confesiunile unui cafegiu, cartea anului în 2008, apărută la Humanitas, Gheorghe Florescu s-a reabilitat financiar. A câştigat vreo 20.000 de euro din drepturile de autor, o performanţă pe care doar Mircea Cărtărescu o depăşeşte şi alţi câţiva. A investit într-un magazin de cafea numit „Delicatesele lui Florescu” pe strada Dr. R. Cristian din Piaţa Rosetti, nu departe de Sfinţilor unde prepara pe vremurile comunismului celebra cafea Avedis. „Avedis este cea mai bună cafea din lume. Avem marca de cafea pe care a băut-o Soliman Magnificul, am adunat toată ştiinţa neamului Carabeleanului, maestrul meu într-u prepararea cafelei”, aşa-şi întâmpină scriitoul muşterii într-un spaţiu mic dar cu suflet mare. După publicarea cărţii un investitor iute de mână, culmea coincidenţei, pe care-l cheamă tot Florescu, a înregistrat ca marcă la OSIM cafeaua Avedis. Acum se judecă pentru a-şi recăpăta dreptul intelectual pentru un produs pe care îl ţine secret din tinereţe. Amestecul nu se spune. Cu şarmul lui caracteristic povesteşte că are şi ceva Robusta şi Arabica şi că-şi doreşte să lanseze marca de cafea Herta Müller. Nu ne-a spus dacă i-a cerut drepturile laureatei Premiului Nobel, dar pe strada Dr. Cristian merită trecut şi  cumpărat produsul. 10 lei suta de grame....

Heinz Stănescu (Rottenberg) turna la Securitate acţiunile Grupului lui Herta Müller

Prin redacţia ziarului Neuer Weg (Epoca nouă) bântuia prin anii ’70 un critic literar sub numele de Heinz Stănescu, născut Rottenberg. Deşi doctrina realismului socialist, de inspiraţie sovietică, era oficial abandonată la Bucureşti de către regimul lui Ceauşescu, zelosul ofiţer al Securităţii, trecut în rezervă, turna cu sârg acţiunile Grupului Aktion Banat, din care făcea parte şi  Herta Müller, laureate de acum a premiului Nobel pentru literatură, relevă o cercetare făcută în arhivele CNSAS de către William Totok. Sub titlul „Rapoarte” a apărut în anul 1967 la Editura pentru Literatură din Bucureşti un volum de studii literare, semnate de Heinz [ortografiat uneori: Heintz] Stănescu. Textele din acest volum cu acel titlu neobişnuit semănau, într-adevăr, cu nişte rapoarte aride, fiind redactate într-un limbaj care doar, pe alocuri, seamăna cu limbajul unui istoric sau critic literar, spune la RFI, William Tototk. „Studiile” ciudate ale lui Stănescu, la vremea respectivă lector la Facultatea de Filologie (secţia germană) a Universităţii din Bucureşti, aminteau de scrierile militante ale unor critici din perioada stalinismului. De-a lungul anilor, Heinz Stănescu a jucat în România nu numai rolul unui istoric şi critic literar dogmatic vigilent, ci a fost la începutul instaurării comunismului şi un cadru activ al aparatului de represiune, adică al Securităţii. Lumea se ferea de el şi la Universitatea din Bucureşti se zvonea că ar fi un colaborator al Securităţii. Abia acum, după deschiderea arhivelor Securităţii biografia reală a lui Heinz Stănescu poate fi scrisă şi reconstituită. Heinz Stănescu (de fapt: Rottenberg) s-a născut la 19 septembrie 1921 la Viena. Tatăl său care era directorul unei firme s-a mutat mai tîrziu la Brăila, unde Heinz a urmat liceul. A activat în cercuri apropiate stîngii comuniste, a scăpat de deportarea în Transnistria (după o intervenţie directă a unei mătuşe, nelipsită de o anumită picanterie, la ministrul de interne, generalul Piki Vasiliu, executat în 1946 pentru crime...

Se poate citi cu ochelari de soare?

Adevăvărul e că cine preţuieşte cartea nu aşteaptă pomana „Lecturilor urbane” ale lui Adrian  Ciubotaru. Zoso a remarcat bine făţărnicia acţiunii pe blogul său. Băieţii „citesc” cu ochelari de soare. Fetele trag cu coada ochiului. Caravana cu mulţi parteneri este doar un prilej de a aduna, cum bine zice ăl mai mare bloger român, fete şi băieţi la agăţat. Acţiunea pare ca un convoi de maşini mortuare, alături de care cioclii au straie de nuntă şi dănţuiesc la parastas. În urmă cu vreo douăzeci de ani, împărţeam postere cu Regele Mihai. Asalt şi disperare. Omor pe fiecare colţ de hârtie lucioasă. Românii pur şi simplu se călcau în picioare. După ce s-a epuizat tirajul de peste un milion eram convinşi că poporul român vrea Monarhie.Şi a ales, Orangeria, nu cea olandeză. Dacă Ciubotaru ajunge la un milion de cărţi donate asta nu înseamnă că se prăvale înţelepciunea peste poporul român. Dar poate fi decorat cu titlul Meritul cărturar, că şi aşa la Palatul Cotroceni cam bate vântul prin departamentul ordinelor, distincţiilor şi...

Premiul Paul Celan, în valoare de 15.000 de euro, acordat traducătoarei germane Tietze

Pentru că anul acesta se împlinesc o sută de ani de la moartea lui Lev Tolstoi, Rosemarie Tietze, traducătoarea germană a operelor sale, a fost recompensată cu  prestigiosul premiu german pentru traduceri literare – Paul Celan, scrie Komsomolskaia Pravda, în valoare de 15.000 de euro. În 2009, regizorul rus Serghei Soloviov i-a adus un omagiu deosebit clasicului Lev Tolstoi, prin lansarea unui nou film “Anna Karenina”, cu Tatiana Drubici şi Iaroslav Boiko în rolurile principale. Paul Celan a fost un traducător şi scriitor de limbă germană, pe numele său real Paul Pessach Antschel-, evreu originar din România. S-a născut la Cernăuţi, a trecut prin Holocaust, iar o perioadă a locuit şi a lucrat în fosta URSS. A devenit cunoscut în lume prin traducerea operelor lui Cehov şi Turgheniev. Cea mai populară lucrare a sa este considerată traducerea romanului “Un erou al timpului nostru” de Mihail Lermontov. Este considerat drept unul dintre cei mai mari poeţi de limba germană de după razboi, opera sa fiind influenţată semnificativ de acţiunea de exterminare a evreilor în...

DOR de reviste bune

La Cărtureşti, ploaia adună cititori. În Ceainărie mulţi tineri răsfoiesc Doar o revistă. Policromie şi „magie” editorială, aşa cum proclamă însuşi editorii. Pe copertă, Otto, un tânăr punker care vrea să schimbe lumea. Recunosc că pe vremea mea punkiştii arătau altfel. În interior, un basorelief de cuvinte îi prezintă portretul lui Cristi Puiu, un editorial din care nu prea am priceput mare lucru, un reportaj despre Vama veche   scris cu vână publicistică şi ceva pagini de publicitate. În perioada renunţării la print, apariţia DOR-ului nu este doar un act de curaj, ci o nebunie. Dacă revista Corso, nou apărută la Cluj, impresionează prin conţinut, Dor devine un model de grafică. Deah, nu le poţi avea pe...