Currently Browsing: Articole

David Esrig la Cafeneaua critică

Invitatul ediției de miercuri 27 octombrie a Cafenelei critice este marele regizor de teatru David Esrig. Autor, la sfîrșitul anilor 1960, al legendarului spectacol Nepotul lui Rameau, după Diderot, cu tinerii actori Gheorghe Dinică și Marin Moraru, David Esrig s-a exilat în urmă cu aproape patru decenii, mai întîi în Franța, apoi în Germania. Fondator al Academiei de teatru și film Athanor din Burghausen, regizorul s-a implicat în ultimii ani şi în programe adresate tinerilor actori români. La 75 de ani, împliniți pe 23 septembrie, David Esrig vine la Cafeneaua critică pentru un dialog cu publicul, cu studenţii şi cu colegii săi din lumea teatrală. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter. Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, seria a doua – în perioada noiembrie 2008-iulie 2009 la Cluburile A şi The Silver Church, iar seria actuală, a treia, a fost inaugurată în martie 2010 la Club Control*. * Cafeneaua critică Miercuri 27 octombrie 2010, orele 18.30.00-21.00 Club Control Bucureşti, Str. Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Str. Academiei/Institutul de Arhitectură/Biserica Enei; în pasaj, prima intrare pe stînga) tel.: 0733-927.861 e-mail: feedback@control-club.ro...

Duelul ardelenilor la Bucureşti: Ion Mureşan şi Ioan Es. Pop

În acompaniamentul lui Mircea Tiberian, venit cu o vocalistă de excepţie, Nadia, Ion Mureşan şi Ioan Es. Pop (probabili cei mai apreciaţi poeţi ai momentului), avându-l ca arbitru pe Ioan Groşan, au dat un recital de gală la MNLR, sâmbătă 23 octombrie 2010. Ion Mureşan, venit cu pălinca la pachet, a intrat rapid în forma care l-a consacrat. Poemul alcoolicilor a fost cel mai gustat de...

Conferinţă Basarab Nicolescu la Muzeul Naţional al Literaturii

Basarab Nicolescu susţine joi, 28 octombrie 2010, ora 17.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bdul. Dacia nr. 12, conferinţa: „Transdisciplinaritate – Ştiinţă, Spiritualitate, Societate” Basarab NICOLESCU Fizician onorar la CNRS şi Universitatea Paris 6, Franţa. Profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Membru de Onoare al Academiei Române. Fondator şi Preşedinte al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET). Fondator şi Director al colecţiilor Transdisciplinaritate (Rocher, Monaco), Românii din Paris (Oxus, Paris) şi Ştiinţă şi Religie (Curtea Veche, Bucureşti). Cărţi publicate recent în România: Théorème poétiques / Teoreme poetice, ediţie bibliofilă bilingvă realizată în 50 de exemplare de Mircia Dumitrescu, Bucureşti, 2009; Ce este realitatea?, Junimea, Iaşi, 2009; În oglinda destinului – Eseuri autobiografice, Ideea Europeană, Bucureşti, 2009; Ştiinţa, sensul şi evoluţia – Eseu asupra lui Jakob Boehme, Cartea Românească, Bucureşti, 2007; Noi, particula şi lumea, Junimea, Iaşi, 2007; Transdisciplinaritatea (manifest), Junimea, Iaşi, 2007; Teoreme poetice, Junimea, Iaşi, 2007. Biobibliografia completă a lui Basarab Nicolescu poate fi găsită pe pagina Internet...

Livius Ciocârlie la Cafeneaua critică

Invitatul ediției de miercuri 20 octombrie 2010 a Cafenelei critice este Livius Ciocârlie. Pe 7 octombrie, Livius Ciocârlie, unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, a împlinit 75 de ani. La aniversare, Cafeneaua critică îl aşteaptă pentru mărturisiri complete! La Cartea Românească a apărut recent volumul cu Faţa la perete şi La Paralela 45 Cartea cu fleacuri Amfitrion: Ion Bogdan Lefter. La Humanitas au apărut: Cu dinţii de lână. Jurnal 1978-1983, Caietele lui Cioran, Pornind de la Valéry, Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, seria a doua – în perioada noiembrie 2008-iulie 2009 la Cluburile A şi The Silver Church, iar seria actuală, a treia, a fost inaugurată în martie 2010 la Club Control*. Cafeneaua critică Miercuri 20 octombrie 2010, orele 18.30.00-21.00 Club Control Bucureşti, Str. Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoriei, intrarea dinspre Str. Academiei/Institutul de Arhitectură/Biserica Enei; în pasaj, prima intrare pe stînga) tel.: 0733-927.861 e-mail: feedback@control-club.ro...

Primul Maraton de lectură: “Pasionanta zi a cărţii citite”

În weekend, în Aula Academiei Române, fundaţia Delta a organizat primul maraton de lectură de la noi. Timp de peste zece ore,  Călin Georgescu, Bedros Horasangian, Mircia Dumitrescu, Niels Schhneker, Irinel Popescu, Oreste Teodorescu, Alexandru TOCILESCU, Varujan Vosganian , Mircea Albulescu, Radu F. Alexandru, Gabriel Biriş, Dan Bordeianu, Constantin Bălăceanu-Stolnici , Marius Ghilezan, Andreea Vass,  Gheorghe Florescu şi Alex Todericiu au ţinut în priză audienţa cu texte din mari scriitori. Unii au preferat să citească din opera proprie, alţii mai modeşti din a altora. Tinerii de la De Moley, o organizaţie celebră în America, prezentă acum şi la Bucureşti au deschis şi închis reuniunea, în care Doru Braia a făcut un adevărat spectacol. Dacă Marius Ghilezan a citit din „Regele se închină şi ucide” a Hertei Muller, punând textul său despre patrie în antiteză cu proaspătul câştigător al Ordinului de Cavaler oferit de Cotroceni, Horia Roman Patapievici, Oreste Teodorescu a citit un eseu despre Cuvânt. A explicat foarte inteligent că omul este doar un coautor, creaţia a fost făcută de către o singură entitate. Politologul Alex Todericiu a fost cel care a adus Viena mai aproape de noi.Constantin Vişoianu a fost fananţatorul serii.  Ideea acţiunii în care s-a mai dat ici, pe colo şi la gioale, dar fără ca cineva să fie scos pe targă a fost a lui. A promis asistenţei că va mai recidiva cu una de poezie. A meritat...

Traian T. Coşovei şi Aida Hancer la Institutul Blecher

Duminică 17 octombrie, ora 14.30, cafeneaua Dalles a fost plină  cu ocazia reuniunii de celei de-a XXVll a Institutului Blecher Au citit poezii: Traian T. Coşovei şi Aida Hancer. Dacă primul este  unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai optzecismului, dar care totuşi nu a confirmat aşteptările mari după apariţia volumului Ninsoare electrică (1979),  mai tânăra sa colegă, Aida Hancer, poeate fi o voce autentitică de perspectivă, fiind nevirusată trendurile supralicitate ale momentului. Amfitrionul acţiunii a fost acelaşi Claudiu Komartin. Cu acest prilej, s-a lansat noul volum – cel de-al 25-lea – „Aerostate plângând” de Traian T. Coşovei. Evenimentul este susţinut de...

« Older Entries Next Entries »