Currently Browsing: News alert

Lansare la Sibiu: romanele Laika şi Urma

Editura Cartea Românească vă invită miercuri, 10 septembrie, de la ora 18.00, la Libăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu, la o dublă lansare a romanelor Laika şi Urma semnate de poetul şi prozatorul Adrian Alui Gheorghe, disponibile şi în ediţie digitală. Vor participa, alături de autor: Radu Vancu, Dumitru Chioaru şi Adrian G. Romilă. Laika, cel mai recent roman apărut la Cartea Românească, ar putea fi mult aşteptatul roman al Revoluţiei române, tragic şi comic deopotrivă. Scris cu nerv şi umor. Totul curge atît de firesc în poveste, încît ai senzaţia că te-ai întors în timp şi rîzi de propriile naivităţi, de entuziasmul cu care ai intrat în cursa istoriei. Subiectul e provocator: cum s-a desfăşurat revoluţia română la un „aşezămînt” de boli nervoase. Cine cîştigă? Cum evoluează mica societate cu bolnavi sadea şi bolnavi închipuiţi? Hohotul de rîs, cu care te desparţi de trecut, pare a fi răspunsul cel mai sănătos. E o carte ca o terapie. Urma nu este cartea unui poet convertit la proză, ci e un roman scris după toate regulile genului. Subiectul e provocator: în închisoarea de la Aiud, în anii ’60, apar urme suspecte pe zăpada dintre pavilioanele înţesate cu „politici”. Se declanşează o anchetă. Mărturiile sînt halucinante: soţia unui deţinut – desigur, e vrăjitoare – îşi posedă cu patimă soţul, noaptea, în celulă, călugărul Daniil, mort cu un an în urmă, şi Maica Domnului vin să aline suferinţele „bandiţilor”. Ancheta se împotmoleşte, ameninţările curg de la Centru. Trebuie găsit vinovatul şi cum cazul depăşeşte graniţele realităţii, acesta nu poate fi decît magicianul care preface apa în vodcă, descuie orice uşă, smulge cu puterea gîndului hainele gardienilor: deţinutul Gurii Lovin. Din acest moment, lucrurile scapă de sub control, comandantul îşi pierde minţile, iar finalul devine un nou...

Andra Rotaru la International Writing Program

În perioada 9 august -12 decembrie 2014, Andra Rotaru va participa la programul de rezidenţe International Writing Program (Universitatea Iowa), ediţia a 47-a. De asemenea, va beneficia de bursa Annual Outreach Fellow, precum şi de o rezidenţă literară la Ragdale (Lake Forest). Scriitoarea a fost selectată de un juriu internaţional din cadrul Universităţii Iowa. Programul este unul extrem de competitiv, la el participînd an de an zeci de ţări din lumea întreagă. Rezidenţa  este posibilă datorită Bureau of Educational and Cultural Affairs at the U.S. Department of State (ECA). Începînd cu 1967, anul în care a luat fiinţă acest program, au participat peste 1.400 de scriitori din 130 de ţări. Dintre scriitorii care au fost invitaţi la Iowa: John Banville (Irlanda, 1980), Bei Dao (China, 1988), Etgar Keret (Israel, 2001), Earl Lovelace (Trinidad, 1980), Arnost Lustig (Cehoslovacia, 1970), Orhan Pamuk (Turcia, 1985), Edwin Thumboo (Singapore 1977, 1986), Luisa Valenzuela (Argentina, 1969), Ştefan Agopian (1989), Mircea Cărtărescu (1990), Gabriela Adameşteanu (1990), Mo Yan (China, 2004), Ilya Kaminsky (2011). Andra Rotaru a obţinut premiul „Tînărul poet al anului 2012”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (ediţia 2012), pentru volumul Lemur, publicat la Editura Cartea Românească. Volumul Lemur a fost adaptat de coregraful american Robert Tyree, spectacolul fiind prezentat în New York, Seattle, Portland, Viena, Berlin şi...

Târgul GAUDEAMUS la Constanţa

Târgul GAUDEAMUS Constanţa se deschide joi, 14 august. La mijlocul lunii august, Caravana GAUDEAMUS revine la malul mării! Tradiţionala întâlnire dintre carte, valuri de mare, muzică bună şi distracţie de cea mai bună factură, pe care Radio România v-o propune în fiecare an, va avea loc în acest an, în premieră, în Constanţa. Cea de a şasea ediţie estivală a Târgului GAUDEAMUS are loc între 14 şi 18 august, într-un pavilion expoziţional amplasat în vecinătateaCity Park Mall (latura orientată către Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu), spaţiu accesibil deopotrivă locuitorilor urbei şi turiştilor. Târgul GAUDEAMUS Constanţa este organizat de Radio România – Centrul Cultural Media Radio România şi Radio România Constanţa – şi închide în acest an seria evenimentelor derulate în cadrul Caravanei GAUDEAMUS. Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc joi, 14 august, la ora 18.00, în acordurile Fanfarei “Muzica Apelor” a S.C. RAJA S.A. Constanţa. Târgul este deschis zilnic între orele 15.00 şi 23.00. Intrarea este liberă. Mai multe detalii despre ediţia 2014 a evenimentului sunt disponibile în  comunicatul de presă ataşat şi...

Amintirile lui Andersen despre Dobrogea

La mijlocul secolului XlX, Dobrogea era sub ocupaţie otomană. Românii îşi ziceau dicieni, iar turcii ghiauri. Cei ajunşi din Ardeal erau mocani. Pentru a scăpa de haraci (tribut plătit de populaţiile nemusulmane), strămoşii noştri s-au turcit, astfel ajungându-se ca la sfârşitul secolului XlX să existe o mare populaţie musulmană.

Burse pentru traducătorii din maghiară în română

Ungaria, Balatonfüred, 1-6 septembrie 2014 Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, în colaborare cu Fundația Casa Traducătorilor din Ungaria și Institutul Cultural Român (ICR), organizează un seminar maghiar-român de traduceri literare în toamna anului 2014. Seminarul le va oferi tinerilor pasionați de literatură, cunoscători ai limbilor maghiară și română, posibilitatea de a se familiariza cu noțiuni de teorie și mai ales de practică a traducerii literare. O parte a traducerilor realizate în cadrul seminarului va apărea în periodice sau în volum. Modul de desfășurare a seminarului: Seminarul se va desfășura în Casa Traducătorilor Maghiari din localitatea Balatonfüred, în intervalul 1-6 septembrie 2014, și va reuni un număr de maximum șase cursanți. Sunt eligibile pentru participarea la seminar persoane cunoscătoare ale limbilor română și maghiară. Nu este necesară o listă de scrieri publicate sau dovada absolvirii unor specializări în domeniu. Seminarul se va desfășura sub îndrumarea reputatului traducător George Volceanov. Participarea este gratuită. Participanții vor primi o bursă pentru acoperirea cheltuielile curente pe durata seminarului. Condițiile de participare: Se pot înscrie persoane cunoscătoare ale limbilor române și maghiare interesate de traducerea literară. Candidații își vor trimite atașat CV-ul și traducerea în limba română a unei poezii sau unui text în proză de aproximativ 2000 de semne, precum și traducerea fragmentului de proză anexat, la adresa geovolceanov @ yahoo.com. Termen de depunere a candidaturii: 18 august 2014. Adrese de contact și informații suplimentare: Adorjáni Anna – anna.adorjani @ bumkk.ro; George Volceanov – geovolceanov @ yahoo.com. Sursa...

Tabăra din care copiii pleacă plângând

Părinții și cadrele didactice deopotrivă depun eforturi considerabile pentru a-i încuraja pe copii să învețe cu drag. Din păcate, aceste tentative se soldează, de cele mai multe ori, cu un eșec, iar cauzele sunt multe și dintre cele mai diverse. Teama de profesori, grija notelor și a temelor sunt doar câțiva factori care transformă bucuria de a învăța într-o corvoadă. Activitățile motivante și plăcute, metodele interactive și diversificate de obținere a unor cunoștințe și aptitudini noi sunt metodele de învățare către care orice copil ar trebui direcționat. Eficiența învățării practice este susținută de studiile de specialitate, care demonstrează că orice informație este asimilată cu o mai mare ușurință și plăcere atunci când este oferită în afara cadrului formal de studiu.   Un exemplu care vorbește de la sine este experiența educațională memorabilă de care s-au bucurat copiii prezenți în Tabăra Coolturală BookLand. Structurată pe 2 module, a câte o săptămână fiecare, cea de-a doua ediție a taberei s-a desfășurat în două locații diferite, în Munții Apuseni la Pensiunea „Sub Piatra” și pe Valea Lotrului la Pensiunea „Valahia”. Cu un concept inovator la bază, copiii cu vârsta cuprinsă între 10-18 ani au avut parte de un mix echilibrat de activități culturale, cognitive și distractive. Astfel, pe parcursul celor șapte zile petrecute în tabără, 100 copii din peste 30 orașe au descoperit frumusețea învățării practice, fără stresul notelor, chiar în mijlocul naturii.   Distracția disciplinată a fost cuvântul de ordine, fiecare activitate fiind atent gândită cu scopul de a susține dezvoltarea personală, stimularea inteligenței emoționale și creativitatea copiilor. Sursele de entertainment nu au fost deloc puține și, în decursul următoarelor zile, însușirea tehnicilor de supraviețuire, cunoașterea punctelor cardinale, cursurile de fotografie, pescuit sportiv și șah, workshop-urile de oratorie și dezbateri i-au încurajat pe cei mici să cunoască, să își provoace mintea, să facă schimb de idei și să experimenteze lucruri noi....

« Older Entries Next Entries »