Cartea Idei de Schimb de Sorin Adam Matei – o critică a subdezvoltării intelectuale – volum tipărit și în format epub și mobi pentru Ipad și Kindle

Volumul Idei de Schimb (http://matei.org/idei), subintitulat ”Cum ar fi dacă grija intelectualilor ar fi pedagogia, nu teologia, a politicienilor canalizarea satelor, nu terminarea doctoratelor, iar a clerului iubirea aproapelui, nu a trecutului,” este o analiză critică a unor date și fapte ce s-au acumulat în ultimii 20 de ani și care relevă o imagine paradoxală despre România. Progresele făcute în unele domenii au pus într-o lumină și mai puternică carențele socio-culturale ale post-comunismului românesc.

Descărcați și citiți volumul imediat ca un ebook în formatul epub (compatibil cu Ipad și multe tablete și ereaders) 5.99 dolari (plata se poate face și cu cardul)

Apăsând butonul de mai jos sunt de acord cu aceste Condiții de distribuire.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *