Prozopoezia (recunosc, genul meu preferat…) unui bloc în care mai toţi – vreo 10 – adolescenţii sunt îndrăgostiţi mortal de una, Tina, tânăra de la 4, “cu nume simplu/ ca sunetul unui clopoţel, cum spunea madam Pricolici”, “cu zâmbetul construit pentru zilele în care merge la interviuri”. Ca unul care ştiu de nu ce-i postmodernismul, măcar cum se cade cu un lift, mă simt dator să scriu că, în epoca literaturii liftelnice, nu am citit ceva mai impertinent cu problemele zise majore, ceva mai ataşat de micile cruzimi şi infinitezimalele duioşii ca această poveste care, în final, “începe să semene cu o drama”.
Radu Cosaşu
Leave a Reply