Puţini poeţi au, ca Adrian Bodnaru, un stil numai al lor, un idiolect. Făcând abstracţie de vocabular (care nu spune mare lucru despre structura unei poezii), sintaxa lui e una dislocată, abruptă, ruptă, întreruptă… Retoric vorbind, figurile-i de predilecţie sunt tmeza şi hiperbatul, – adică „tăietură” şi „trecere dincolo, ieşire (din cadru), depăşire”. Ceea ce presupune un, dacă vreţi, „sadism” faţă de sintaxa unanimă şi de obştescul material verbal. În care el, poetul, tăia ca-n carne vie.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply