Philip Roth – Indignare

Philip Roth scrie o poveste despre impulsurile rebele ale adolescenţei, când (după cum spune chiar unul dintre personaje) deciziile cele mai banale pot avea consecinţe dintre cele mai disproporţionate. Este şi vina epocii istorice în care evolueaza personajul principal, tânărul Marcus Messner, fiul unui măcelar kosher din Newark: anii războiului din Coreea, război în care mor zeci de mii de tineri americani. Din pricina unor certuri cu tatăl său, Marcus îşi caută un refugiu cât mai îndepărtat de casă şi astfel ajunge student la conservatorul colegiu din Winesburg, Ohio, unde se confruntă cu tentaţiile şi conflictele specifice vârstei sale. Pe parcurs, cum indignarea şi revolta lui sporesc, Marcus ajunge să fie ameninţat cu exmatricularea – ceea ce ar însemna automat recrutarea în armată şi expedierea pe front, la o moarte aproape sigură. De acelaşi autor Animal pe moarte Pata umană Complexul lui Portnoy Order Indignare Preţ @ RON19,95 Qty: Adauga in cosul de...

Lina Moacă – Oameni, îngeri şi demoni

Povești despre iubire, dezamăgire, speranță, dăruire, altruism, din trei perspective feminine diferite. Pe tot parcursul lecturii, o întrebare revine: oare iubirea, singură, poate schimba lumea?

Leonard Ancuţa – 69 de poeme de dragoste. Extrase din atlasul unei lumi dificile

Leonard Ancuţa şi-a disciplinat discursul literar şi l-a distilat, aşa că în poemele din această carte fiecare enunţ se vădeşte semnificativ şi fiecare emoţie, autentică

George Dumitru – Sub mâinile mele

Şi asta am realizat după plecarea voastră, că doar strigătele lor mă puteau hrăni până la capăt. Pentru asta pregăteam tot cadrul, pentru aria de încheiere, răcnetul în care îmi scufundam toate simţurile. Mă bălăceam în sunetul acela prelung şi răsunător, gutural, câteodată gros, alteori subţire, mă scăldam în el ca un animal în noroi, căutând să nu rămână nicio părticică din mine neatinsă. Şi totuşi, de fiecare dată, eram dezamăgit. De fiecare dată se termina prea curând, iar liniştea îmi lovea timpanul cu furie, dându-mă câţiva paşi înapoi. Cădeau prea repede, leşinau prea repede. Se predau necondiţionat durerii, nu luptau până la capăt. Se abandonau mie, îşi puneau trupul lipsit de vlagă la dispoziţia mea, dar eu nu mai aveam ce face cu el, cu masa aceea de carne fără conştiinţă. Trebuia să îi trezesc, să o iau de la capăt, uşurel, să îi aduc din nou sus, ca apoi căderea lor să fie, poate, mai abruptă. Dar, mereu, acelaşi lucru. Ceva lipsea. […] De când ai fost împins pe uşă, mergând împleticit, cu mâinile legate la spate şi ochii acoperiţi, am ştiut că eşti...

Flavius Ardelean – Îmblânzitorul apelor

Îmblânzitorul apelor este o nouă apocalipsă, este o veche tragedie, este o altă, și, deci, unică, poveste de dragoste. Observator cultural