Athena Farrokhzad – Albdinalb

„O falsă carte a familiei şi totuşi una dintre cele mai adevărate cărţi despre familie. Un fals dialog de bucătărie între mamă, tată, bunică, unchi, fiu care e şi frate, soră care e, mai înainte de orice, fiică. Sora/fiica e cea care nu spune niciodată nimic şi care totuşi spune totul pentru ceilalţi, vorbeşte în numele lor, cu, poate, cuvintele lor, dar şi cu ale altora. Sora/fiica e cea care povesteşte despre identitate, despre amintirea ce nu se uită niciodată, despre revoluţie, emigrare, distanţă, despre locul de unde se pleacă şi cel în care se ajunge. Ea construieşte şi deconstruieşte fără milă, de-a lungul întregii cărţi, replici, poveşti, clişee, citate literare. Athena Farrokhzad e o fiinţă poetică rară: răceala chirurgicală a expresiei ei, în acest splendid „răsărit îngheţat” care este ALBDINALB, e dublată de un foc ascuns, pe care îl întreţine continuu. La Athena Farrokhzad, revoluţia, poetică sau nu, se face cu minimum de mijloace. Și chiar se face de-adevăratelea.” – Svetlana Cârstean

Order Albdinalb Preţ @ RON15,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *