Annette Brunsing – Antrenamentul memoriei

Cartea este destinată celor a căror profesie necesită memorarea unor nume, numere şi fapte, dar şi celor care doresc să îşi îmbunătăţească aceste abilităţi în viaţa personală. Şi unii, şi alţii vor avea de câştigat de pe urma cărţii, care oferă metode eficiente pentru învăţare şi memorare.

Autoarea arată că memoria eficientă antrenează toate tipurile de memorie (cognitivă, afectivă, figurativă, senzorială etc.). La procesele de gândire şi învăţare participă nu doar mintea, ci şi latura afectivă. Memoria unilaterală conduce doar temporar la succes. Annette Brunsing arată cum pot fi combinate efectiv aceste tipuri de memorie.

Cartea prezintă, pe rând: modul de funcţionare a creierului şi memoriei, tehnici de memorare, combinarea a diferite tehnici în scopul îmbunătăţirii performanţelor mnezice. Utilizarea regulată a metodelor propuse în carte facilitează o îmbunătăţire a performanţelor memoriei în toate domeniile, printre care se pot enumera: memorarea numerelor, învăţarea limbilor străine, elaborarea unor tehnici pentru pregătirea creativă a conferinţelor – aspecte importante atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea cotidiană. Însuşirea lor necesită un oarecare efort, însă odată asimilate, tehnicile de memorare vor deveni instrumente de nelipsit.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *