Angela Rogojanu – Stăpânii ideilor economice. În antichitate şi în evul mediu. Vol I

Puţine ştiinţe se pot mândri cu o istorie atât de bogată în fapte şi în idei precum Ştiinţa economică. Dar şi mai puţine se pot „mândri” cu diversitatea punctelor de vedere faţă de unul şi acelaşi eveniment. De ce trei economişti au patru păreri diferite faţă de unul şi acelaşi lucru? De ce nu se înţeleg economiştii? De ce, deşi piaţa ideilor economice este tot timpul plină, totuşi lipsesc soluţiile? De ce toţi oamenii vor să trăiască în bunăstare şi nu în sărăcie? Cine sunt „stăpânii” şi cine sunt „sclavii” ideilor economice? Cum se răspândesc ideile economice? Cum s-a schimbat modul de gândire al oamenilor sub „forţa” ideilor economice? Cum se impune gândirea economică dominantă?

Desigur, şirul întrebărilor ar putea continua fără speranţa descoperirii economiei miraculoase, dar cu certitudinea că ştiinţa economică are resurse suficiente să rezolve problemele de zi cu zi ale oamenilor.

Încercarea de identificare a „stăpânilor ideilor economice” de-a lungul timpului ne dezvăluie primii paşi ai Economiei spre Ştiinţă: într-adevăr, Economia s-a dezvoltat de la început într-un câmp de reprezentări ale sensului comun în care scopul era bunăstarea.

De acelaşi autor

Stăpânii ideilor economice. Secolul al XIX-lea, prima parte. Vol III

Order Stăpânii ideilor economice. În antichitate şi în evul mediu. Vol I Preţ @ RON45,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *