Andrei Cornea a fost invitat la Ultima ediţie a TVR, emisiune transmisă duminică în direct, exact la ora înmormântării lui Adrian Păunescu. Publicistul de la revista „22” a fost foarte vehement la adresa memoriei sale.”El era un poet mediocru, avea un geniu însă, un geniu histrionic, malefic, de manipulator de mase, el a instituit cultul conducătorului, a insuflat acestui cult o mistică și un delir naționalist care a prins, a devenit o mistică-surogat într-o țară în care totul era surogat. Pentru că erau niște adolescenți cărora el le insufla acest delir și rezultatul era că ei creșteau cu șovinismul, naționalismul și reducționismul mintal al omului nou…”. Cornea a mai spus că poetul a fost un privilegiat și după 1990, evocînd cariera sa politică în PSM și PSD. Mai mult, aici!
Se vede de la o posta ca toate „damele” astea ofuscate si care-l injura la greu pe Paunescu si-i dau dreptate pitecantropului evreu Cornea nu sunt altceva decat coreligionare de-ale maimutoiului!
Va place Romania, jidanilor! N-o sa aveti parte de ea, nenorocitilor; O sa va bata Dumnezeu iarasi!
Cine e Andrei Cornea? O fi pseudonimul, sau, poate, fantoma unui poet consacrat sau macar critic literar (tot consacrat!) de care am auzit si noi? Adica.. de care macar am auzit, ca de citit… vorba orbului!
Fantastic ! De o mie de ori fantastic,cat se poate cobora de jos acest „domn” cornea mai trebuie doar sa pupe sandalele lui „el salvador”, care e „om de stat…in criza… cu oameni saraci”, ca si cum acesti oameni saraci(si sunt peste 70% din populatie) nu ar fi fost saraciti si (mai ales) de acest pres-edinte, care este de 20 de ani-ce sa mai zicem de ultimii zece- in functii de unde putea face minuni(reale).Iar despre faptul ca este trecut prin furcile caudine -la fel- este un total derapaj al unei gandiri chiar obisnuite, asta se intampla de cand lumea cu vip-urile(pozitive sau negative), si oricine stie ca va trebui sa infrunte acest risc, daca vrea sa intre in the fast line…
A vorbi de istorie este -deasemeni- un tertip propagandistic, un asa individ (ca intreaga clasa politica a ultimilor 20 de ani) vor fi mentionati la capitolul gunoaie ale istoriei…Prin scrierea la foc automat a acestor soiuri de „articole”, autorul dovedeste ca nu accepta a fi gresit si printr-o incapatanare demna de cauze mai bune, continua cu ‘serialul” linguisirii” semn ca in subconstientul sau intelege ca este gresit, insa „morala” ii impune ca -la suprafata- sa se arate si el macar „barbat” daca nu chiar „om de stat”… Jenant, dar asta e tot ce mai poate produce Romania: zbiri si cei care le ling mana!(comentariu neadmis la „articolul” despre „martirul, omul de stat”!!!, al acestui cornea, pe pagina Revista 22.)
Mai jos , un vechi comentariu despre A.Paunescu(pagina lui mircea batranu), apropos de atacul psihopat si al acestui cornea, asupra genialului A.Paunescu, executat nu doar pentru bani, dar si din ura pura, pentru ca indivizi ca el stiu ca nu vor accede pe culmile creatiei paunesciene, nici daca ar trai un million de ani! cornea face parte integranta din grupa celor „scosi din societate cu brutalitate securista”, sau „urmariti de securitate”, adica fie ca s-a facut mierea agurida, fie ca el si indivizi precum A.H.von Haplea, au mancat tot magiunul din borcan!
2 by U R A N U S on 28 iulie 2010 – 1:16
A. Paunescu, maestrul Adrian Paunescu (indeed-and even more:”The master of poetry”) asa cum am mai spus candva, in urma, foarte pe scurt, are „mana usoara”; intr-adevar a fost un oportunist , dar nu cred ca mai mare ca altii, insa spre deosebire de multi altii, el a avut -si are- inspiratie, geniu, muza lui e inca vie, iar versurile sale(nu odele) curg usor ca un fluid dens, plin de o energie aproape necunoscuta in lirica romaneasca! De acea, fara retinere, cred ca (opinie personala) de la Eminescu incoace , A.Paunescu este cel mai mare poet al romanilor, iar ca prolificitate, ii intrece pe toti, dusi sau in viata! Mai mult, dupa ce colbul istoriei se va asterne peste ea insasi, peste noi si peste el (poate chiar mai devreme),cand noile generatii nu isi vor mai putea aminti de gustul anilor de aur, Adrian Paunescu va fi asezat dea pururi in gala romanilor, pe unul din cele mai inalte podiumuri si cred ca si mult dezavuatele ode (acum) vor avea o alta rezonanta in urechea noilor generatii, care vor aprecia si aceste ode in mod diferit de cei de acum. Si aceasta pentru ca el a avut sansa/nesansa , dar oricum capacitatea, abilitatea sa fie mediat , sa se automedieze, de unde , la mendrele istoriei,”norocul” i s-a transformat in ghinion (doar temporar). Cat este de bogat, nu stiu, dar nu cred ca a cumulat bogatie prin vanzari ilicite si oneroase de fabrici si uzine, si nici primind comisioane negre, pentru a concesiona minele de aur, in mod „legal”, catre nu stiu cine.Sunt sigur ca cei mai multi bani i-a facut din drepturile de autor, uneori vanzandu-si cartile la un pret derizoriu, pentru a da posibilitatea la cei multi sa ii cunoasca
opera.Dar incercand sa amestecam omul cu opera, nu facem decat sa reactualizam dilema dintre creator (cu pacatele sale) si opera sa, asa cum a fost cazul cu cei 3 prieteni(care au dus faima Romaniei peste hotare, desi altfel au fost xenofobi si antisemiti) aceiasi situatie cu N.Paulescu su cu 1-2 membri ai Casei Regale, care a ctitorit Romania Mare,in care au trait si traiesc si cei care ii critica.
desi scrisa cu multi ani inainte, aceste versuri au fost dedicate lui A.Paunescu(adus de pe pagina lui Mircea Batranu)
motto:” de mortuis nil nisi bonum”
MOARTEA INGERULUI.
In plina noape pe inger l-am vazut,
Stralucea cat toate focurile din iad,
Vesmantul, din frunze de aur, pe umeri cazut,
Coiful greu, din argint, batut in nituri de jad.
In spate, cu pietre, purta o ranita plina,
La cingatoarea din mari caramizi de metal,
Sabia lata si grea, lucea ca un ochi de felina,
Scartaiau hamul si pintenii, zabala, la cal.
In rasarit de soare pe inger l-am zarit,
Avea parul lung si rosu precum aurul vechi,
Cu brat puternic tinea sus un scut greu, lovit,
Cate o cruce stramba si neagra, spanzurau in urechi.
Purta incaltari inalte, cu cui de arama,
Slove stravechi adanc incrustate pe marele scut,
Ce povesteau lumii, a lumii perpetua drama,
Ochii aprinsi scanteiau:” Inca sunt de temut”.
In plina zi l-am intalnit, purta in mana un crin,
Era gol, slab nespus, incruntat si urat si barbos,
Pe umar, o tolba cu sageti negre, muiate-n ricin,
Spatele ars si uscat, ca de funii grele, ros.
Ochii adanci si simetrici, doua perfecte ovale,
Luceau stinsi , ca de boala, si totusi, piezis,
Privea inspre mine ca inspre vesnica vale,
Pupila marita, iar albul din ochi, galben-pietris.
In apus violet de soare , pe inger l-am atins,
Avea mana rece, suflarea ii era de gheata,
Glasul spart, suna fara vlaga si stins:
Era si el spanzurat intre moarte si viata.
Scutul cel greu era plin de colb ca de nea,
Din platosa rugina era suflata de vant,
Totul parea ca in ziua din urma, ziua cea rea,
Sabia, cruce din albastru otel, infipta-n pamant.
de Zeus Plebeus
Febr. 2005