Povestea acestei cărţi începe acum 25 de ani. Atunci Alice a fost pentru mine mai întâi o voce. O voce fără chip, pe care o auzeam din depărtare, citindu-şi poemele. Era o seară de iulie, mă întorceam din oraş în Pădurea verde de la marginea Timişoarei, acolo unde în tabăra anuală de literatura începuse deja cenaclul de fiecare zi. Întârziasem şi pe măsură ce înaintam pe aleile parcului-pădure, auzeam din ce în ce mai clar o voce care domina împrejurimile imediate ale campusului în care eram cazaţi. Era o voce firavă şi fermă în acelaşi timp, care te intimida şi nu te lăsa să pleci, o voce Care se juca într-un fel foarte serios cu gravitatea lucrurilor despre care vorbea, o voce albă care se coloră treptat şi se albea apoi la loc, o voce care manipula aerul, îl supunea blând şi îl lăsa liber apoi. La fel făcea şi cu auzurile noastre. Poezia lui Alice Popescu era puternică într-un fel indirect, fără a se folosi de artificiile puterii. Sfoara de întins rufe conţine toate inflexiunile acelei voci poetice contemplative, diagnosticale, pline de forţă, care vreme de 25 de ani şi-a precizat şi sporit, în intimitate, capacitatea de seducţie. Povestea acestui volum începe acum 25 de ani când am aflat pentru prima dată ca fragilitatea e cel mai bun culcuş al forţei. – Svetlana Cârstean
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply