Alexandru Ovidiu Vintilă – Obiecte psihice

1„Ceea ce surprinde în acest volum este nonşalanţa talentului lui Alexandru Ovidiu Vintilă de a facilita întâlnirea dintre universuri menite în genere de a nu se cunoaşte/ recunoaşte între ele, prin ignorare reciprocă, sau chiar prin evitare voluntară. Nu e deloc întâmplător, cred, că Gellu Naum sau Gherasim Luca se regăsesc în aceste poezii în proximitatea Marianei Marin sau a lui Petre Stoica, pentru a cita doar câteva nume printre cele evocate de poet. Nici că Zarathustra lui Nietzsche pare a nu refuza întâlnirea cu Dumnezeul revelaţiei biblice. Astfel, cred eu, că trebuie înţeles şi titlul cărţii: obiecte psihice în sensul prezenţei permanente şi simultane în mintea şi sufletul poetului al tuturor acestor realităţi, oricât de depărtate ar părea ele unei priviri superficiale, grăbite să se întoarcă la divertismentele preferate ale secolului XXI.”

(Sebastian Reichmann)

Order Obiecte psihice Preţ @ RON15,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *