În analiza lui Alexandru Dragomir, Cogito ergo sum, sintagma lui Descartes, devine sigla supremă a epocii moderne. În limpezimea obscură a acestor trei cuvinte se ascunde punctul din care spiritul rupe contractul cu transcendentul şi devine total autonom. Producţia liberă, „ficţională“, a spiritului rămas cu sine însuşi Dragomir o va numi „algebră“, iar producţia aceasta, descrisă apoi de Hegel în toate secvenţele ei, va deveni destinul epocii moderne.
Dar în acest volum, care încheie ediţia Dragomir, există şi o altă voce decât cea a gânditorului speculativ, vocea notaţiilor de la o vârstă târzie (am putea-o numi „existenţială“), când obiectul precumpănitor al meditaţiilor devine însăşi viaţa autorului, relaţia lui cu sine şi cu oamenii în mijlocul cărora a trăit. Temele discursului capătă nuanţe crepusculare, iar tonul, inflexiuni melancolice.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply