Un eremit conduce poporul spre desăvârşire,
un călugăr se conduce spre mântuir
iar un preot spre tăinuire.
Taina sa este cea a crucii,a reînvierii,
a înfrângerii infernului,a mării liniştite,
a păcatelor biciute cu blândeţe.
O lumânare în biserică pâlpâie blând,lumina
măreşte faţa sfântă a Mântuitorului,cade în genunchi…
se ridică,dreapta reface crucea Golgotei,
stânga strânge mătania până la sânge…
un duh vede din spatele uşilor, se încruntă,
este el…veşnicul revoltat,cel mai frumos
înger,căzut prin graţia Sa.
Paşi în biserică se aud,racla cu moaşte
se cutremură,el rupe pânza de pe ea,preotul
se ridică,arată crucea,un urlet pustiu…
de o infinită tristeţe se aude…a eternului
învins,a veşnicului revoltat,a focului
fără lumină,a timpului fără timp,
a Universului fără EL.
Ecourile urletului crapă pereţii seculari,
preotul plânge,lacrima sa arde catapeteasma,icoana îl
mângâie,se lasă bezna,uitarea…
Moaştele cu parfumul lor tămâie biserica,în colţ
lumânarea pâlpâie,preotul cade în genunchi,
el a plecat,icoana este luminată…un cor
tainic se aude,este corul veseliei,este viaţa
ce a învins eternitatea de bronz,
veşnicia de foc…
Leave a Reply