Consolarea filozofiei originală (la singular), scrisă de Boetius în anul 524 d.Hr., reprezenta o serie de controverse în care Filozofia, întruchipată de o femeie, susţinea un punct de vedere paradoxal: că nenorocirea este preferabilă norocului, fiindcă le dă oamenilor o lecţie bună, în timp ce acesta din urmă îi păcăleşte întruna, făcându-i să spere la fericirea lumească, atât de efemeră şi iluzorie. (De remarcat, în paranteză, că în acea lucrare a fost enunţată pentru prima dată fără echivoc ideea că iubirea pune lumea în mişcare.)
Consolările filozofiei (la plural) ale lui Alain de Botton reprezintă mai mult decât un ecou peste secole al “originalului”. Şi nici nu sună a text filozofic tipic. S-ar zice, mai degrabă, că sună aşa cum ne aşteptăm să sune înţelepciunea, adică enunţând fermecător, inteligent şi surprinzător de instructiv câteva meditaţii personale care ne fac să ne revizuim părerile despre lucruri (dacă nu cumva ni le răstoarnă cu totul).
De acelaşi autor
frumos