Vaclav Havel
Mă gândescla diferenţa dintre un ideal şi iluzie. Idealul pe care îl atinsesem odată era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii. În acelaşi timp, idealurile, emanate din spiritul creativ şi din gândirea critică, au devenit o povară şi un lucru de luat în râs. Sunt de părere că exact asta ar trebui să avem în vedere data viitoare când diverse grupări politice caută voturile noastre.
Astăzi, nu doar ţara noastră, ci întreaga Europă tinde să cadă pradă iluziei unor soluţii tehnocratice rapide. Cu toate acestea, criza băncilor şi cea a datoriilor nu sunt altceva decât criza omului care şi-a abandonat idealurile şi a capitulat în faţa iluziei că omul poate avea totul fără sacrificiu şi fără întârziere.
Dragi prieteni, în secolul XX, legăturile dintre ţările noastre au fost bogate. România a jucat un rol important în Mica Antanta între cele două războaie mondiale, în timpul eliberării Cehoslovaciei de sub nazism, ca să nu mai vorbim de solidaritatea de care a dat dovadă România faţă de opoziţia din Cehoslovacia din trecut. Şi acestea au fost expresia victoriei idealului asupra iluziei că suntem mai câştigaţi dacă ne vedem doar de treaba noastră.
Noi încă păstrăm amintirea refuzului clar al României de a lua parte la invazia ruşinoasă a Cehoslovaciei de către armatele Tratatului de la Varşovia în august 1968. Şi, de asemenea, aş vrea să amintesc de marile personalităţi din România care au avut o influenţă nu doar asupra mea, ci şi a altora, şi care au îmbogăţit cultura lumii: Tzara, Ionesco, Brâncuşi sau Eliade, ale căror nume se regăsesc în teatrul din Na zábradlí, de la mine de acasă. În concluzie, aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care păstrează sau ajută la păstrarea relaţiilor apropiate dintre ţările noastre. Mulţumirile mele sunt şi pentru traducătorii, editorii, cititorii şi spectatorii mei din România.
Mă despart de dumnevoastră azi cu urarea pe care v-am făcut-o şi în urmă cu 15 ani: Adevărul şi dragostea trebuie să învingă minciuna şi ura! (mesajul către români, în octombrie 2011)
Disparitia unui mare om lasa in urma un pustiu imens , speranta ca omenirea va reusi sa isi defineasca un ideal se sub’iaza devine din ce in ce mai ameninta de foame celor putini si bogati de sporire necontenita a propriilor averi , convinsi fiind ca asa ei devin indeispensabili si ca fara ei lume a ar inceta sa evolueze.
Am cumparat in 1998 din Prga LETTERS To Olga , o carte cccccu scrisori scrise de Havel din puscarie. Razbate din lectura lor forta de luptator a acestui mare om, dar si generozitatea si imensa sa capacitate de daruire.
Diferenta dintre ideal si iluzie in contextul celor de mai sus este similara razboiului dintre a fi si a avea pentru castigarea suprematiei in ordinea valorilor omensti. A fi om tine de esenta umanului a avea este adeseori rezultatul unui sir lung de intamplari dupa cum bine spune intelepciunea poporului roman.
Pentru mine dintre toate textele cititite Eclesiatul reprezinta alcatuirea suprema de cuvinte in care este demascata cu raceala si luciditate iluzia despre care Havel vorbeste, concluziile fiinale ale regelui Solomon reprezentand teritoriul fertil din care au tasnit si valorile esentiale credinta , dragostea si speranta enuntate de Apostolul Pavel.
Mesajul catre romani are are profunzimea si stralucirea textelor biblice pentru ca este enunta de un om care a trait din plin pentru oameni.
O minciună „inofensivă” http://bit.ly/H78Gtl