Zarafiu Andrei – Legea nr. 202/2010. Procedura penală. Comentarii şi soluţii

UnknownPrezenta lucrare conţine o analiză detaliată a modificărilor aduse de Legea nr. 202/2010 şi implicit a consecinţelor deloc neglijabile provocate de intrarea în vigoare a acestui act normativ. Ca şi legea însăşi, analiza îmbracă o formă pluridisciplinară antamând aspecte legate de efectele produse de adoptarea Legii Micii Reforme în materie substanţială (drept civil, dreptul familiei, drept penal, drept contravenţional) şi procesuală (procedură civilă şi procedură penală), precum şi în materia unor norme de organizare prevăzute în legi speciale (Legea de organizare judiciară, Legea executorilor judecătoreşti).

Utilitatea deosebită a lucrării constă în faptul că, dincolo de analiza critică, propune remedii juridice eficiente pentru depăşirea impedimentelor procesuale generate de adoptarea legii. Prin oferirea unor soluţii concrete, punctuale şi fundamentate, lucrarea are valoarea unui îndreptar destinat în primul rând practicienilor, dar poate fi şi o sursă de inspiraţie pentru legiuitor, în eventualitatea unor modificări viitoare.

De acelaşi autor

Arestarea preventivă. Reglementare, doctrină, jurisprudenţă

Order Legea nr. 202/2010. Procedura penală. Comentarii şi soluţii Preţ @ RON25,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *