Junky, debutul românesc al lui William Burroughs, nu este doar o anticameră a balului apocaliptic din Prânzul dezgolit. Scrisă la îndemnul lui Allen Ginsberg, în America anilor ’50 ai secolului XX – un spaţiu şi o perioadă în care era aproape „ilegal să vorbeşti despre droguri” – cartea a fost prezentată, iniţial, ca o mărturie, de interes preponderent medical. Întrebarea la care venea să răspundă: „Cum poate un cetăţean normal să ajungă dependent de stupefiante?” Tonul factual, aspectul semi–autobiografic par să concureze la această lectură în cheie utilitar-documentară, încurajată precaut de primii editori ai operei. În fapt, dincolo de povestea intoxicării, cartea dă seamă de un alt drum: acela de la infernul dependenţei de literatură. Drum parcurs de cel pe care Norman Mailer îl descria, în epocă, drept „singurul romancier american contemporan despre care se poate spune ca are geniu”.
De acelaşi autor
Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor
Leave a Reply