Vladimir Tismăneanu – Fantoma lui Gheorghiu-Dej

imagine„Şocând prin noutatea şi prospeţimea cu care investigheză un spaţiu al gândirii ce-i fusese sistematic interzis intelectualului român, analizele lui Vladimir Tismăneanu sunt excepţionale studii de filozofie politică. Fantoma lui Gheorghiu-Dej este un posibil nucleu al unei întreprinderi mult mai vaste. Dar descoperim în ea, într-o veritabilă mise-en-abîme, liniile de forţă ale unui discurs care încearcă să coboare la rădăcina lucrurilor. Complicităţile vinovate, spaimele comune şi complexele de inferioritate, împărtăşite de către majoritatea membrilor elitei politice româneşti postbelice, îşi găsesc explicaţiile în abile coborâri în adâncimile, adeseori insondabile, ale unor spirite confiscate de magia neagră a comunismului. Volumul de faţă poate fi citit şi ca un tratat de demonologie politică.” (Mircea Mihăieş)

„Cartea lui Vladimir Tismăneanu discerne particularităţile culturii politice a comunismului românesc, tipul specific de autocraţie, şi surprinde foarte bine mentalitatea liderilor comunişti români din perioada interbelică până în 1989, cu prelungirile postdecembriste. Inspirat mai ales de contribuţiile lui Robert C. Tucker, professor emeritus la Universitatea Princeton, de care se simte extrem de apropiat, Vladimir Tismăneanu, prin Fantoma lui Gheorghiu-Dej, a reuşit în primul rând să alcătuiască un adevărat manual despre cultura politică a comunismului românesc, cu multe lecţii care au la bază lectura prin biografie. În al doilea rând, cartea sa este atât un inventar al patologiilor politice specifice regimului comunist de la Bucureşti, privit din perspectivă comparativă, cât şi o portretizare verosimilă a doi dictatori (Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu).” (Cristian Vasile)

De acelaşi autor

Despre 1989. Naufragiul Utopiei

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *