Trista, chinuita agonie a resentimentarului este, de fapt, neputinţa de a accede la tărâmul binecuvântat al iertării. O iertare care se întemeiază pe căinţa celui care a comis păcatul. Să trăieşti de-a pururi pentru a te răzbuna, pentru a-ţi lua revanşa, ce oroare, ce blestem… Un egoism atroce, un invincibil sentiment al ratării, al eşecului, o invidie sufocantă în raport cu cei care nu se opresc din drum, clădesc, caută, descoperă. Izolarea resentimentarului este demnă de compasiune. Resentimentarul este un personaj hain. Tocmai sufletul rău duce la un chin trăit sub semnul unei solitudini nesfârşite, în fond autoindusă, autogenerată, o neputinţă devorantă de a recunoaşte dreptul celuilalt de a fi tot om.
De acelaşi autor
Leave a Reply