Victor Suvorov – Spărgătorul de gheaţă

Iosif Visarionovici Stalin ar fi cel care a declanşat cel de-al doilea război mondial, conform ipotezei senzaţionale a unui agent secret sovietic, care a avut acces la arhivele militare, şi a scris la Londra, sub pseudonimul Viktor Suvorov, o carte despre elementele necunoscute ale celui de-a doua conflagraţii mondiale. Lucrarea, denumită Spărgătorul de gheaţă: cine a pornit războiul?, a stârnit deja controverse, fiind privită cu rezerve de academicieni şi cu interes de către opinia publică.

Potrivit lui Suvorov, deşi nu a tras el primul glont, Stalin a făcut tot posibilul să-l determine pe Hitler să îl tragă. Acordurile secrete ale pactului Ribentropp-Molotov stipulau, pe lângă răpirea unei importante părţi din trupul României, de către sovietici, şi acapararea teritoriilor baltice, şi o împărţire a Poloniei, stat ce mai fusese sfâşiat de atâtea ori în cursul istoriei. Se ştie că Stalin îi ura pe polonezi cu tot atâta ardoare ca şi Hitler, doar că de pe poziţii diferite.

El nu putuse uita atitudinea manifestată de vecinii de la vest în timpul războiului civil din anii ‘20. Protecţia pe care marile puteri apusene o acordau Poloniei, ca şi în anii cand „albii” luptau cu „roşii”, îl exaspera pe Stalin. Dar vicleanul conducător bolşevic, căruia nici Hitler, cu tiradele sale anticomuniste, nu-i era deloc drag, a văzut în atacul asupra Poloniei un prilej excelent de a învrăjbi puterile capitaliste ale vremii.

De acelaşi autor

Ultima republică

Order Spărgătorul de gheaţă Preţ redus @ RON23,99

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *