Liviu G. Stan
Pentru unii oameni, ura e un nutriment vital. Respiră, mănâncă şi defechează ură. Fiind un sentiment extrem de dinamic, deci funcţionând pe bază de negaţii, interpretări turate la grad de psihoză şi “descinderi” epistemologice cu piciorul în uşă, ura îi lasă celui care urăşte impresia că orice “subiect” pasibil de verticalitate în gândire şi simţire este, fără dubii, un impostor. Mai mult, că simţirea şi gândirea sunt doar nişte “chestii” gonflate, nişte manierisme duminicale bune doar de “vomat” pe masă în timpul unei conversaţii cu pretenţii elitiste. Dacă mai adăugăm urii şi o plăcuţă de înregistrare ideologică, de exemplu una stângistă, atunci amestecul care va rezulta va fi unul de-a dreptul letal: un cocktail de idiosincrazii psihologizante, de adolescentisme sorbonarde şi frustări păgâne ce întunecă raţiunea şi schilodesc sufletul. Un exponent fertil şi consecvent al acestui cocktail pare a fi d-ul Dan Ungureanu. Cu Lenin cântându-i din bandură pe un umăr şi cu Stalin jucându-i biliard pe celălalt umăr (cunoaşte exact d-ul Ungureanu în ce context se manifesta patima pentru biliard a lui mister Visarionovici), d-ul Dan Ungureanu, cocoţat pe puntea unei combine lingvistice marca KrAZ, falnic precum o rafinărie sub soarele moscovit şi revoltat ca un cireşar păcălit la barbut, treieră de zor ura de pe ogorul revistei Cultura (fostă publicaţie culturală de prestigiu, actuală gradiniţă de stânga).
Ca stângist, d-ul Dan Ungureanu, respectând o tradiţie atent supravegheată, ştie una şi bună, şi o exemplifică cu nobila spumă a turbării: unica raţiune pentru care Dumnezeu trebuie să existe este aceea de-a fi doar un birou de plasare a forţei de muncă. Ca intelectual, d-ul Dan Ungureanu, minuţios în instincte şi minimalist în preferinţe, nu face rabat de la nici o formă de linşaj dialectic ce ar trebui să ni-l prezinte în lumina unui atlet al urii. Evident, unul pictat în culorile de peruş bălţat ale marxismului bibliografic. D-ul Dan Ungureanu urăşte cu o viteză ce-ţi taie respiraţia şi în faţa căreia nu poţi opune decât dorinţa de-a nu schimba vreodată rolurile cu domnia sa. Ori de câte ori izbucneşte din tufiş pentru a-şi cinsti cititorii cu un atac aşa-zis demisficator, d-ul Dan Ungureanu îşi alege victimele cu grijă. Dacă vreţi să aduceţi cumva în discuţie criminalitatea bolşevismului, atunci, la răscruce de vânturi, vă va ieşi, probabil, în cale d-ul Dan Ungureanu, care, fluturând deasupra capului plăpumioara scămoşată a proletariatului, vă va explica, probabil, răbdător şi „ca băieţii”, cu patosul inepuizabil şi decontextualizat al perversităţii, că tot sângele vărsat sub Cortina de Fier nu a fost altceva decât efectul unei lipse de inspiraţie a „tavarăşilor”.
În fine, ultima victimă de pe lista neagră a d-ului Dan Ungureanu este Corneliu Coposu. Într-un articolaş scris cu voluptatea vomitivă a mercenariatului cultural, publicat pe blogul revistei „Cultura”, d-ul Dan Ungureanu încinge o sesiune de „demascare” a lui Corneliu Coposu, făcându-l pe fostul lider ţărănist albie de porci în mârlănescul stil al execuţiilor scânteiste. Iată o mostră din capodopera d-ului Dan Ungureanu: „În 1945, Corneliu Coposu nu era bătrînul distins din 1990. Era un tînăr mardeiaş de un metru 90 şi 130 kilograme. La treizeci de ani n-avea decît două cefe şi două guşi şi era fost campion de haltere (…) Să-l lăsăm pe Coposu să se întoarcă acolo unde s-a dus şi partidul ţărănesc, creştin şi democrat: în nimic”. Fără a face prea multe referiri la metodele „analitice” şi „istoriografice”, oleacă nedocumentate, pe care d-ul Dan Ungureanu îşi bazează tentativa de „headshot”, şi cu regretul de rigoare pentru valenţele intelectuale pe care le emană şi care nu sunt de trecut cu vederea, am o singură remarcă de făcut la adresa domniei sale: d-ul Dan Ungureanu, cu toate volutele politiologice ce-i ornamentează perspectivele, îmi pare a fi doar un jignit din naştere.
Ştiţi ce înseamnă un jignit din naştere?
Pentru un răspuns edificator, răsfoiţi Biblia sau, dacă e prea mare eforul, deshideţi o carte de-a lui Isaiah Berlin. Cu siguranţă vi se va ridica părul pe mâini… Comentariu apărut în Vocea Brăilei
Pe aceiaşi temă: Lături stângiste
ce nu inteleg eu este de ce apare poza lui Aurel Simionescu intr-un articol despre Dan Ungureanu…