Tvrtko Vujity – Salvarea din iad

CopertaSalvarea din iad — un titlu ilustrativ pentru o fată ce reuşeşte să scape dintr-un coşmar aflat în plină desfăşurare în Somalia, cu ajutorul unui reporter dedicat profesiei şi cauzelor umanitare. Tot despre iad şi salvare este vorba şi în reportajul despre masacrul de la Beslan, în care sute de copii au fost luaţi prizonieri de către o bandă de ceceni fanatici, numai o parte dintre ei reuşind să scape cu viaţă.

Printre textele lui Tvrtko Vujity există şi relatări mai puţin dramatice, poveşti de viaţă din care răzbate un optimism molipsitor, precum cea a unei femei maghiare care, după mai bine de o jumătate de veac şi străbătând o jumătate de glob până în Australia, îşi regăseşte fratele pierdut după al Doilea Război Mondial.

Seria de reportaje îl captivează, îl impresionează şi, nu de puţine ori, îl răscoleşte chiar pe cititor, care va fi acaparat cu totul de lectură. Indiferent unde se desfăşoară acţiunea, în Somalia, Turkmenistan, Ungaria sau Rusia, firul evenimentelor este fascinant, descrierea, presărată adesea cu umor, iar acţiunea, plină de neprevăzut.

De acelaşi autor

Călătorii în infern

 

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *