Traci Harding – Gena lui Isis

Primul volum din Trilogia mistica. Fantasy, istorie, ezoterism

Ce poate fi mai incitant decât o calatorie prin timp, urmând firul misterios al descendentei regilor Graalului? Un fir care ne poarta din secolul al XIII-lea pâna în ziua de azi, si care uneste trei femei cu personalitati puternice si fascinante, fiecare unica în felul ei si înzestrata cu haruri deosebite, toate trei purtând sacra Gena a lui Isis – si toate trei având drept calauza, protector si prieten un cavaler al vechiului Ordin al Sionului, amestec de putere, întelepciune, tandrete si umor.

Poveştile celor trei se întrepătrund, alcătuind o istorie, bogată în detalii, a trei lumi, timpuri şi spaţii care se suprapun, combinând faptul istoric şi evenimente reale din istoria Bisericii cu un amestec de ipoteze alternative şi multă fantezie.

Sigur că Traci Harding se referă la Graal aici, dar cartea nu se doreşte în ,,siajul Codului DaVinci” – ea urcă în timp înainte de Iisus şi se concentrează pe femininul sacru. În plus, romanul conţine şi elemente tipice pentru scrierile lui Traci Harding: spirite ale naturii, personaje aflate în alte planuri sau niveluri ale constiinţei spirituale, individualitati care învata sa îsi foloseasca abilitatile paranormale pentru a manipula natura înconjuratoare – totul perfect integrat într-o poveste cu accente ezoterice.

Gena lui Isis este o carte captivanta, scrisa într-un stil limpede si elegant, presarata cu dezvaluiri senzationale si scaldata în mister – un început excelent pentru o trilogie fascinanta despre adevar si înselaciune, dragoste si dorinta, catari si Biserica, Templieri si secretele vechiului Egipt – si, nu în ultimul rând, posibilitatea existentei unei chei genetice către nemurire.

De acelaşi autor

Reginele dragon

Order Gena lui Isis Preţ r @ RON49,90

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *