Tash Aw – Fabrica de mătase

1Povestea lui Johnny, negustor de ţesături si erou local din Kinta, Malaysia, se intinde pe aproape şaizeci de ani, dar rămâne până la sfârşit o enigmă. Cine e acest om pe care unii îl văd ca pe un monstru, iar alţii ca pe o victimă? Trei naratori – Jasper, fiul lui, Snow Soong, soţia sa, şi Peter, sfătuitorul şi prietenul său cel mai bun – ne sunt ghizi în trei călătorii diferite, care urmează însă firul aceleiaşi poveşti. O poveste care începe în toamna anului 1941, pe când britanicii se agaţă cu ultimele puteri de Asia de Sud-Est, iar japonezii invadează Manciuria şi traversează Siamul în drumul lor spre Malaysia. Însoţiţi de viitorul şef al poliţiei japoneze, care va rămâne în istorie ca „Demonul din Kampar”, şi doi englezi – Frederick Honey şi Peter Wormwood – la fel de diferiţi pe cât pot fi un colonist odios şi un îndrăgostit de Orient, Johnny şi Snow pornesc în luna de miere spre Insulele celor Şapte Fecioare, arhipelagul malaez fermecat, care se topeşte la orizont când apune soarele, înghiţindu-i pe călătorii rătăciţi şi toate certitudinile lor… Construit ca un mozaic în jurul acestei călătorii şi al vieţii greu de descifrat a lui Johnny, romanul cu reflexe schimbătoare ca ale mătăsii, ţesut din fire narative întortocheate, are o graţie şi o armonie impresionante.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *