Adriana Săftoiu – Vocile puterii. De vorbă cu purtătorii de cuvânt

Cel mai longeviv şi mai tânăr purtător de cuvânt din România ultimilor ani, Adriana Săftoiu, ne oferă o probă redutabilă de istorie prezentă vorbită, la propriu şi la figurat. Înţelegem mai bine, citind această carte, o perioadă complicată şi confuză. Câţiva din martorii ei secundari îşi clarifică aici biografiile oficiale consumate în preajma mai-marilor palatelor. Ceva anume, misterios şi necesar, din grandoarea şi fatalitatea care le umbresc, ajunge, ca într-o poveste relatată de propriile personaje, până la noi. (Emil Hurezeanu) la Omul care aduce cartea De acelaşi autor: Jurnal de...

Filip Florian – Zilele regelui

De 10 Mai gândurile se îndreaptă întotdeauna spre regalitate, spre acea “legătură a unui neam cu Dumnezeu”. “Când unui popor i se ia regele, această legatură dispare,” spunea Liiceanu. E bine ca măcar o dată pe an să ne amintim de ce am avut şi ce am pierdut.Filip Florian în cartea “Zilele regelui” aduce prin scriitură un elogiu Monarhiei. Printr-un pitoresc al frazei şi o peisagistică multicoloră, cu o scriitură minuţios cizelată şi o fină ironie contemplativă, scriitorul ne trage direct în epoca “vremii în care râului Dâmboviţa i se pregăteau pe alte coli şi sub alte peniţe curgerea printr-o nouă albie, ca să nu mai inunde mahalalele.” Erau anii de început ai domniei lui Carol 1, cel care avea să pună temelie statului naţional modern. Din respect pentru statura cavalerului prusac ajuns pe tronul principatelor, autorul construieşte din dentistul său Joseph Strauss un personaj pitoresc. Dacă la înştiinţarea că-l va însoţi pe bunul său prieten, Carol, într-o călătorie, credea el, spre colonii, nu ştia unde e Bucureşciul, avea să-l descopere în voluptata sa, dar şi în înfundăturile nesfârşite, care urmau să fie reparate de eroul-civilizator. Povestea dinţarului cu pisic începe într-un bordel german şi se termină la Încoronarea regelui. Preţiozitatea stilului, scriitura frumoasă, miezoasă, plină de saft, îi dă valoare şi suplineşte lipsa firului epic. Pentru cei care se aşteaptă la tensiune, la conflict, nu vor găsi în cartea lui Filip Florian decât o melodramă cu cheie. Nu înţeleg ce căuta motanul Siegfried şi epistolarul său în şadoul cu erzaţ. Nu prea i-a ieşit autorului partea de SF din scriitura cu ghiare pe postavul scaunelor. Probabil a urmărit impresionarea iubitoarelor de feline. Herr Strauss se obişnuieşte – în cartea lui Florian – cu partitura locului, cu jocul paralelor şi al copeicilor. Avea să creadă că în principate “s-a pierdut noima banilor, ajungând să însemne recunoştinţă, loialitate, amor, afecţiune,...

Braşoveanu Cosma – Fiara

Patrascu îşi privi instinctiv ceasul – ora două, cerceta peste ochelari chipul Anetei: Fiara! Hotarat nu voi înţelege niciodată… Femeia aştepta liniştita, ca intr-o gară sau într-o sală unde trebuie să-ţi vina randul la o audienţă care nu-ţi pricinuieşte insomnii. La percheziţia din arestul miliţiei, îi scosesera ghena de buret, care îi îmbrăcă trupul de la subţiori până la genunchi, bandajele de pe pulpe. Metri întregi de tifon izbutiseră împreuna cu ciorapii de bumbac să-i transforme picioarele, într-adevar remarcabile, în butuci de elefant. Silueta era bine desenată, poate chiar splendidă în costum de baie sau o rochie bine cusută, frantujii numesc genul fausse maigre, dar de aici până la a-ţi pierde minţile văzând-o doar cum îi zvacneşte şoldul, ori cum îşi unduie şira spinării, erau de străbătut kilometri. Bineinţeles, maiorul facea eforturi să nu se lase derutat de travestiul, de altfel izbutit, al figurii… Order Fiara Preţ @ RON14,50 Qty: Adauga in cosul de...

Lucian Dan Teodorovici – Circul nostru vă prezintă

Un roman foarte bine scris (lucru rar întâlnit la scriitorii tineri), corect, care se citeşte dintr-o răsuflare, cu dialoguri spumoase, meditaţii pe măsură şi întâmplări relativ puţine care, chiar dacă lasă uneori impresia că acţiunea trenează, plac prin amestecul inteligent de umor, inedit şi absurd gratuit. De acelaşi autor Atunci i-am ars două palme Celălalte poveşti de...

Alexandru Vakulovski – Bong

În noul roman al lui Alexandru Vakulovski se ţese o lume dezăbuzată, în care speranţele mor înainte de a se naşte, o lume în care dragostea pentru o altfel de „Lolita” e ucisă, lent, de neputinţă, iar prieteniile se leagă tot în jurul neputinţei. Aşa cum ne-a obişnuit, Vakulovski vorbeşte despre un anume fel de ratare, în starea ei pură, o ratare pentru care nu personajele sunt vinovate, ci lumea din jurul lor. Şi aici, ca şi în volumele precedente, naratorul e conştient de propria-i distrugere, dar incapabil de a i se împotrivi. De acelaşi autor 157 de trepte spre iad sau Salvaţi-mă la Roşia...