Dragoş Voicu – Coada

Viaţa la coadă. O coadă la tacâmuri de pui. O coadă fabuloasă, care înfăşoara oraşul de mai multe ori şi va dura 12 luni, timp în care Ionuţ, un vajnic pionier, îi va cunoaşte pe cei care îi vor fi vecini întregul an, câteva personaje pitoreşti care discută despre copii, matematică, ţuică fiartă, fericire, cârnaţi, dragoste, bomboane de pom, moarte, murături, examene de admitere. O coadă care sfidează orele, zilele, săptămânile, anotimpurile şi totuşi… aici oamenii îşi povestesc viaţa, îşi sărbătoresc zilele de naştere, se îndrăgostesc, se căsătoresc şi, pur şi simplu, mor. O scriitură limpede, neresentimentară – suntem în „Epoca de Aur” –, tristă, dar plină de umor. Un roman a cărui forţă magică te face să izbucneşti în hohote de râs sau de plâns şi te lasă năucit pe muchia dintre cele două...

Florin Manolescu – Mentaliştii

Incredibile, dar foarte convingătoare prin inventivitatea şi prin consistenţa lor, deci adevărate, cele Alte nouă poveştiri ale lui Florin Manolescu îşi răsfaţă cititorii, invitându-i să se ia în serios şi oferindu-le în schimb tot ceea ce aceştia şi-ar putea dori într-o zi de sărbătoare : personaje cu miez, numeroase conflicte când grave, când hazlii, intriga cu firele bine întinse şi cu răsturnări caleidoscopice de timp sau de situaţie la Berlin, Paris, Viena, Roma şi, bineinţeles, Bucureşti, dialoguri incisive, ironie duioasă, humor adolescentin şi, din când în când, un val de melancolie feminină, reverberată muzical. Dacă ar fi fost prozator şi dacă ar fi trăit în România anilor 2000, sucitul cavaler de La Mancha, mentalistul tuturor mentaliştilor, n-ar fi scris altfel. Mentaliştii este o carte magică, a cărei vrajă nu se destramă odată cu ultima povestire, ci chiar atunci începe să acţioneze. De acelaşi autor Cu ochii pe mine. Jurnal român-german,...

Ioan Pintea – Casa teslarului

„Descopar în volumul Casa teslarului un poet eliberat de vechile crispări şi bovarisme stilistice, pe cât de firesc instalat în maturitate, pe atât de copilărit (în sensul arghezian – şi, în ultima instanţă, cristic – al cuvântului), la care până şi stângăciile dau bine, având ceva de icoana pe sticlă. Pintea îşi asumă, cu o smerenie vivace şi ghiduşă, faţetele umanităţii proprii, „toate ale sale”, rămînând în acelaşi timp – şi numai astfel! – într-un dialog neconvenţional cu Dumnezeu. Poezia sa, de o colocvialitate în care se rătăcesc ecouri de amvon, reuşeşte performanţa de a fi totodată transparentă şi ermetică, simplă, delicată, fragilă, preaomenească, dar şi fastuos bizantină şi ortodoxă, departe însă de ipocrizia nesuferită a falselor evlavii. În vremuri sărace şi într-un context poetic uniformizat de câteva trenduri şi ticuri, parcă îmi era dor de o poezie precum cea a lui Ioan Pintea.” (Ovidiu...

Şerban Tomşa – Gheţarul

Într-un oraş imaginar, Christiana, un amfitrion misterios a strâns laolaltă oameni de tot felul − un scriitor, un sportiv, un călugăr, un profesor, un doctor, un ofiţer în rezervă, funcţionari pensionaţi, foşti securişti, victime şi călăi, inocenţi şi perverşi, desfrânaţi şi asceţi − pentru a-i supune unui experiment, într-un moment în care, obosiţi, plictisiţi, debusolaţi, aceştia nu mai aşteaptă nimic de la viaţă. Scoşi din mediul lor obişnuit, smulşi din rutină şi frământările zilnice, se trezesc într-un loc mai mult decât ciudat, unde amfitrionul mefistofelic îi obligă să-şi deruleze la nesfârşit amintirile. Iar locul cu pricina devine treptat-treptat un infern… Din care personajele, mai ales halucina(n)tul Tom Kastelka, încearcă să se elibereze prin fabulaţie. Gheţarul lui Şerban Tomşa este o năucitoare utopie negativă, o carte captivantă, cu scene vii, colorate, relatate alert, cu nerv şi cu un haz rabelaisian, revelind o lume nebună, condusă după legi stranii şi proiecte...

Alexandru Cistelecan – Diacritice

Scena mare a comentariului e stăpînită însă de o regie remarcabil articulată în toate compartimentele spectacolului critic, mobil, inventiv, novator.