Ioan Pintea – Casa teslarului

Descopar în volumul Casa teslarului un poet eliberat de vechile crispări şi bovarisme stilistice, pe cât de firesc instalat în maturitate, pe atât de copilărit (în sensul arghezian – şi, în ultima instanţă, cristic – al cuvântului), la care până şi stângăciile dau bine, având ceva de icoana pe sticlă. Pintea îşi asumă, cu o smerenie vivace şi ghiduşă, faţetele umanităţii proprii, „toate ale sale”, rămînând în acelaşi timp – şi numai astfel! – într-un dialog neconvenţional cu Dumnezeu. Poezia sa, de o colocvialitate în care se rătăcesc ecouri de amvon, reuşeşte performanţa de a fi totodată transparentă şi ermetică, simplă, delicată, fragilă, preaomenească, dar şi fastuos bizantină şi ortodoxă, departe însă de ipocrizia nesuferită a falselor evlavii. În vremuri sărace şi într-un context poetic uniformizat de câteva trenduri şi ticuri, parcă îmi era dor de o poezie precum cea a lui Ioan Pintea.” (Ovidiu Nimigean)



Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *