Emmanuel Macron – Revoluție

O carte puternică, singulară, care pune bazele unei societăți cu totul noi.

Proba adevărului

Doru Braia Este deja greu şi, după cum arată perspectivele, va fi din ce în ce mai greu. România a ajuns într-un impas major după ce, vreme de douăzeci de ani, şi-a cam jucat destinul la ruletă. Indiferent de avertismentele primite de-a lungul timpului, s-a năpustit cu incoştienţă spre mize mari, fără nici un fel de acoperire, ajungând astăzi, precum jalnicul personaj al lui Dostoievski, cu tâmpla aproape lipită de „revolverul” Istoriei. Şi ea, Istoria, nu prea acordă… graţieri! Am scris în două decenii cât alţii în douăzeci de vieţi, încercând să semnalez şi eu duiumul de erori comise chiar din momentul în care, dobândind Libertatea, oamenii au crezut (prima eroare!) că s-au lepădat spontan şi de Răul ce se cuibărise pervers în conştiinţa românimii. Unii m-au privit cu indiferenţă, alţii cu circumspecţie, cei mai mulţi cu măsluită superioritate şi doar foarte puţini admiteau argumentele izvorâte din experienţa acumulată tocmai în Viitorul la care, fără a avea habar, jinduia o ţară întreagă. Acum, efectele erorilor vor ieşi toate deodată la suprafaţă. România va avea, implacabil, proba adevărului. Al adevărului crud, neiertător… La început a fost o revoluţie. Speriaţi însă de radicalismul inerent al acesteia, românii au înfrânat-o când nici nu începuse bine şi, astfel, paradoxalul a înlocuit normalitatea, iar Minciuna a rămas neclintită pe frontispiciul unei Românii invitate reverenţios la „tangoul” internaţional. Înmărmuriţi, observatorii sesizau cum, sub lozincile anticomuniste, se lăfăiau în continuare cei mai veroşi dintre comunişti şi cum, dintr-o dată, o ţară întreagă a fost transformată într-o simplă Sursă, din care s-au înfruptat cu neruşinare toţi, până când sărmana s-a ruinat de-a binelea. Ceauşescu ajunsese la zidul de la Târgovişte pentru „doar” 11 miliarde de dolari, în vreme ce, după execuţia acestuia, zeci şi zeci de alte miliarde au căzut pradă cohortelor perindate succesiv pe la frâiele Puterii. S-au volatilizat capacităţi economice încă funcţionale, au dispărut Bănci...

Tudor Eliad – Timişoara,mon amour

Timişoara,mon amour este foarte postmodernă. În discursul epic, care este scenariul, este eseu, este sarja humoristică. Una peste alta, cred că merită ca presupuşii scenarişti de la noi să încerce să vadă dacă nu se poate face un film. Dincolo de episoadele amuzante sau hazlii, de întâmplările neplăcute, de „procesul“ şi asasinarea lui Ceauşescu, de avatarurile Televiziunii Române, de ultimul congres al P.C.R., de prezenţa pe platourile de filmare a agenţilor ambigui sau dubli, cititorul, fie el avertizat sau naiv, ar putea să-şi pună întrebarea, o întrebare care-ţi dă fiori: dar dacă delirul vesel, disperat şi credibil cu moderaţie al autorului nu este decât un palid reflex al realităţii Le...

Bronislaw Baczko – Crimele revoluţiei franceze

Franţa intră într-o perioadă tulbure, marcată de o dilemă inedită: cum se poate opri Teroarea, instaurată de aceeaşi Convenţie cu şaisprezece luni în urmă, fără ca procesul ei să fie totodată unul al Revoluţiei inseşi; cum se pot ierarhiza răspunderile, deosebind între simplii executanţi şi autorii decretelor şi ordinelor, pentru a-i pedepsi pe adevăraţii vinovaţi; cum a fost cu putinţă ca Revoluţia, întemeiată pe doctrina Luminilor, pe ideea de libertate şi respectare a drepturilor omului, să eşueze în...