Ceea ce publicistul Jean Claude Bologne ne propune este un splendid periplu in istoria omenirii. Autorul francez ne invită în saloane luxoase, în trăsuri, în săli de bal, în grădini, în biserici, numai pentru a ne duce în lumea de poveste a amorului “antic de demult”. Şi nu numai.

În mod cronologic, descoperim animalitatea oamenilor preistorici, pederastia grecească, amăgirile Evului mediu, galanteria renascentistă, contradicţiile din Epoca Luminilor, naşterea flirtului în secolul XIX şi tehnicile de marketing ale secolului XX. Sunt nenumărate unghiurile din care este abordată problema şi deosebit de pasionante tehnicile amoroase inovatoare ce alternează cu cele extrem de vechi. Sursele de inspiraţie nu sunt doar foarte numeroase, ci si extrem de variate. Astfel, pe lângă manualele de seducţie, publicate în număr copleşitor în ultimii 30 de ani, autorul cărţii a consultat literatura vremii, producţiile cinematografice, corespondenţa amoroasă, jurnale intime, memoriile şi arhivele judiciare.

Fiecare epocă istorică a avut practicile şi tehnicile sale dar şi un farmec aparte pe care Jean Claude Bologne a ştiut cu migală şi pedanterie să le surprindă. În carte alternează ironia fină şi cu seriozitatea.

Autorul accentueaza faptul ca Antichitatea se afla sub semnul salbaticiei si al brutalitatii intrucat chiar si tehnicile de curtare sunt preluate de la animale ( parada nuptiala, darurile, fuga simulata, pupatul). Cum fiecare epoca se bucura de propriile sale strategii de cucerire, ea detine si anumite locuri de intalnire ce faciliteaza apropierea. Pentru lumea preistorica acestea sunt: templele, forumurile, dineurile – locuri unde se considera ca este prezent zeul iubirii.

În perioada de glorie a marilor imperii Grec şi Roman, primul pas era rezervat tatălui ce ajungea să-i supună pe pretendenţi la diferite probe. În toate manualele de seducţie se observă, în funcţie de timpul istoric, predilecţia pentru expresii aparţinând unui anumit domeniu. Astfel, în această perioadă vocabularul abordat este preluat din vânătoare, pescuit sau război.

La vremea Evului mediu căsătoria se negocia între părinţi, iar cavalerii se făceau remarcaţi în lupte, dedicându-şi victoriile femeilor curtate. Lectura îi apropia pe indragostiţi iar vocabularul suferea modificări. Darurile din Antichitate reveneau în actualitate şi aveau rolul de a o angaja pe femeia care le primeşte: batiste, panglici, mănuşi, un inel, o casetă, un flacon de parfum.

Asftel, “când cavalerul se adresează unei doamne din înalta societate darul său devine simbolic permiţându-i să fie părtaş la intimitatea iubitei printr-un obiect interpus. În schimb, păstoriţele primeau daruri scumpe: centură de mătase, corset cu şnururi de argint, mantie de hermină.” Existau chiar şi daruri ce se făceau în numele căsătoriei, cum ar fi: papuci de casă, centuri, ace de păr, fructe, vin, mantii.

Dacă Renaşterea stabilea etaloane pentru trei tipuri diferite de femeie: soţia, amanta şi prostituata, în Epoca Luminilor căsătoria liber consimţită, încheiată în afara constrângerilor parentale câştiga teren.

Modelul seducătorului viril şi patriot este reafirmat în  secolul XIX. Apar codurile. Un curtezan care-o strânge cu mâna stângă face o propunere la care doamna îi raspunde afirmativ luând evantaiul cu aceeaşi mână. A ţine în dreapta un evantai cu care atingi mâna stanga e o invitaţie la iubire. A-i număra pliurile e o invitaţie la discuţie.

În secolul XX se disting două tipuri de abordări amoroase: cu miza pe sentiment şi agăţatul. Jean Claude Bologne selectează un fragment edificator din “Le secretaire des amants” : “A seduce o femeie cere timp şi bani. Trebuie să o duci la restaurant, la cinema, la teatru, la operă, să îi faci cadouri, să îi dăruieşti flori. Pe când a agăţa o fată înseamnă a o vedea o data, cel mult de doua ori, dar întotdeauna pentru o scurtă perioadă, petrecută sub plapumă.”

Sku: JC361EB

Zona livrare A