Evelyn Waugh – Întoarcere la Bridshead

Scriitorula britanicEvelyn Vaugh (1903-1966) s-a făcut remarcată îndeosebi prin romane care satirizează high-life-ul unei societăţi engleze conservatoare în cel mai înalt grad. Dintre acestea, două, „Bomba zilei“ şi „Un pumn de ţărână“, au apărut în aceşti ani, şi în traducere românească la Editura Leda. Pentru romanul „Men at Arms“ a primit Premiul James Tait Black Memorial, fiind primul dintr-o trilogie („Sword of Honour“) ce are ca subiect cel de-al doilea război mondial. „Times Magazine” a inclus romanul Întoarcere la Bridshead, apărut în 1945, pe lista celor mai bune o sută de romane din toate timpurile. Însăşi autoarea credea că acest roman, care urmăreşte frământările etic-religioase ale familiei aristocratice Marchmain, este magnus opus al creaţiei sale. Familia Marchmain este prezentată în roman ca simbol al nobilimii britanice, elitistă, conservatoare şi prea puţin dispusă să accepte schimbări majore. Condiţia unei familii creştin-anglicane, în care tradiţionalismul de esenţă egoistă se ciocneşte cu realităţile în schimbare ale vremii,  bătrâneţea cu tinereţea, spiritul cosmopolit cu spiritul revolut, este pe larg descrisă prin relaţia dintre Ryder, un tânăr din clasa de mijloc, care a petrecut o vară în casa acestora. El a fost pur şi simplu fascinat de personalitatea lui Sebastian, fiul soţilor Marchmain, pur şi simplu agasat de personalitatea mamei sale, Teresa Flyte, o marchiză de modă veche. Abandonată de soţul ei, marchizul Alexander Flyte, Lady Teresa doreşte să-şi impună convingerile religioase copiilor săi, printr-un regim extrem de dur. Dacă Julia, fata cea mare, preocupată să găsească un soţ pe măsura aspiraţiilor sale, Cordelia, fata cea mică, nu par să opună rezistenţă mamei. Sebastian duce o adevărată bătălie cu pretenţiile religioase ale mamei. Ryder devine martorul disputelor încinse din interiorul familiei, în care, doar fratele cel mare Bridey, Ducele de Bridshead, pare a-i urma învăţămintele mamei. Relaţia dintre cei doi protagonişti ai romanului a fost caracterizată ca fiind platonică, deşi nu au lipsit observaţiile...

George Orwell : Aspidistra să trăiască!

Proiectând naraţiunea pe fundalul Marii Depresiuni Economice din anii ’30, Orwell realizează o cronică sumbră, emoţionantă, dar străbătută de puternice accente comice, a războiului personal purtat de Gordon Comstock, un mărunt poet londonez trecut de prima tinereţe, împotriva dominaţiei „zeului-ban” ce corupe toate aspectele existenţei şi a „decenţei meschine a clasei medii de jos”, al cărei simbol prin excelenţă este, în viziunea sa, aspidistra, plantă ornamentală nelipsită din fereastra oricărei case din Anglia.       De acelaşi autor Omagiu Cataloniei Ferma animalelor Zile birmaneze Order Aspidistra să trăiască! Preţ @ RON27,95 Qty: Adauga in cosul de...

Willis Barnstone – Borges, într-o seară obişnuită, la Buenos Aires

În plimbările cu el, la mesele cu el, în discuţiile cu el, răsună vocea nevăzătorului: sonoră, veselă, surprinzatoare; opozantă, intimă, profundă; vocea care echivala universul cu un cuvânt, care descifra alfabetul timpului, care se arăta disperată, care te păcălea, vocea care te învăluia pe tine celălalt. Vocea nevăzătorului, aceasta era esenţa lui...

Doctorow E.L. – Billy Bathgate

Billy Bathgate, un golănaş îndrăzneţ de cincisprezece ani, ajunge unul dintre oamenii de încredere ai lui Schultz Olandezul, un gangster cu personalitate electrizantă. El pătrunde astfel într-o lume confuză şi depravată, plină de violenţă şi brutalitate, a înaltei societăţi şi înaltei corupţii, în această capodoperă a crimei, a iubirii, a vieţii şi a morţii, semnată de E.L. Doctorow. „Doctorow preia moştenirile lui Fitzgerald şi Cheever şi le îmbogăţeşte cu propria-i splendoare sălbatică şi erotică.” John le Carré „Singurul lucru mai bun decât această carte este să găseşti o servietă burduşită cu bancnote nemarcate. Nu-ţi vine s-o mai laşi din mână.” Glamour „Născută din priceperea magică a lui Doctorow de a da culoare trecutului, cartea pur şi simplu te lasă fără grai.” Kirkus Reviews „Cu adevărat minunat. Cel mai bun roman al său.” Chicago Sun-Times De acelaşi autor Cartea lui...

Leszek Kolakowski – Modernitatea sub un neobosit colimator

Eseurile adunate în această carte remarcabilă au fost scrise între anii 1973 şi 1986. Sunt nişte (predici cvasi-filozofice), în care Leszek Kolakowski punctează câteva dileme aparent insolubile, care scot capul ori de câte ori încercăm să ne sistematizăm gândirea legată de cultura, politica şi viaţa religioasă a lumii în care trăim. Sunt şi nişte apeluri la moderaţie în consecvenţă, subiect abordat de autor din mai multe unghiuri în decursul anilor. Este vorba în ele despre om şi Dumnezeu, despre adevărul moral şi păcatul originar, despre lupta dramatică dintre creştinism şi Iluminism, despre diversele regimuri totalitare ale secolului XX. Order Modernitatea sub un neobosit colimator Preţ @ RON30,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries