Constantin Popovici – Mamă, te rog să nu plângi

„Am hotărât târziu să încep această poveste, după o noapte în care l-am visat din nou pe tata. Mult îmbatrânit, într-o celulă, aşa mi-a apărut în vis. Avea o barbă lungă, albă, nepieptanată, parcă nesfârşită. Mă privea deprimat. «Iartă-mă, fiule…», mi-a spus, îngrozitor de palid şi de speriat. Abia putea să vorbească. M-am apucat să scriu primele rânduri având în minte imaginea lui din vis. Era de nerecunoscut, ca atunci, la proces. Aş fi vrut să încep cu mult înainte, dar, de fiecare dată, simţeam că nu încerc altceva decât să transcriu un trecut şi astfel să-l îngrop. Or, timpul acela nu se lăsa uşor ucis, el trebuia să trăiască numai în mine, viu, perpetuu, intim, nu eliberat ca să se pulverizeze. Dar, visându-l repetat pe tata în carceră, am început sa gândesc altfel. Zilele acelea de ieri, de fapt de demult, îmi cereau dintr-o dată să le fac loc în afară. Perdeaua trebuia trasă. Poate că paginile pe care le scriu acum vor deveni o carte; daca nu, manuscrisul îl voi aşeza cu discreţie în biblioteca din casa părinţilor, ridicată în liniştea unui pamânt unde am fost adus pe lume şi căruia îi întorc peste timp recunoştinţa, lăsându-i ca amintire o frântură de viaţă, lui şi celor care, întâmplator, vor găsi caietul caligrafiat cu răbdare şi durere.“ (Constantin POPOVICI) Order Mamă, te rog să nu plângi Preţ @ RON19,00 Qty: Adauga in cosul de...

Cecelia Ahern – Prietenul nevăzut

Toate lucrurile din via’a lui Elizabeth Egan au locul lor, de la ceaşca de cafea din bucătăria sa sclipitoare până la borcanele de vopsea din firma ei de decoraţiuni interioare. Ordinea şi precizia deţin controlul în viaţa ei, departe de durerea şi suferinţa care au rănit-o în trecut. Singurul nor de pe cer e sora ei, Saoirse. O vijelie cu părul roşu, lăsând în urmă rămăşiţe pe care Elizabeth se străduieşte să le adune, inclusiv fiul ei Luke, în vârstă de şase ani. Fiind mamă fără voia ei, în acelaşi timp încercând  să-şi ducă afacerea pe drumul cel bun este tot timpul ocupată, ceea ce nu-i lasă loc pentru a greşi sau a se distra. Până când, într-o bună zi, un străin intră pe neaşteptate în vieţile lor. Ivan e un tip fără griji, spontan, mereu în căutarea aventurii, tot ce nu e Elizabeth. Dar Elizabeth nu ştie mai nimic despre Ivan, cine este şi dacă e aşa cum pare sau dacă relaţia lor care înmugureşte are un viitor . De acelaşi autor...

Jennifer Weiner – Anumite fete

Anumite fete (Certain Girls, 2008)este continuarea romanului Super‑tare la pat, având‑o ca eroină pe Cannie Shapiro, jurnalistă de succes. La treisprezece ani de la întâmplările din Super‑tare la pat, protago­nista este acum mamă, preocuparile sale sunt fiica adolescentă şi rebelă, pe nume Joy, cariera scriitori­cească, relaţia cu soţul ei, medicul Peter Krushelevansky, mâncarea organică ăi, mai nou, cursurile de yoga. Viaţa ei pare să se fi înscris într‑un circuit minunat de previzibil, cu toata liniştea la care râvnise ăi, de asemenea, tandreţea şi iubirea unei familii. Dar, din clipa în care Joy devine interesată de secretele de mult îngropate ale familiei, trecutul revine cu putere în viaţa lor de familie, supunând‑o pe Cannie la noi încercări şi pe fiica ei la efortul de a înţelege viaţa cu mai multă maturitate şi umor decât până atunci. Peste toate, Jennifer Weiner îşi pune amprenta ei inconfunda­bilă: frumuseţea te ajută să scapi basma curata din orice situaţie, natura umană e dificila şi capricioasă, se cere în permanenţă studiată şi criticată, însă cu toate acestea sursele de umor sunt nelipsite, iar bunul‑simţ şi obser­­vaţiile pătrunzătoare transformă romanul într‑o lectură încântătoare. „Teribil de amuzantă! Jennifer Weiner continuă în forţă, cu observaţiile ei patrunzătoare şi spirituale la adresa naturii umane.” (Publishers Weekly) De acelaşi autor Super-tare la...

Rebecca Miller-Vieţile secrete ale Pippei Lee

De la o rebelă de provincie la o boemă de oraş, de la o tânără amantă la o soţie împlinită: destinul Pippei Lee a suferit diverse transformări de-a lungul anilor. Dar când îşi urmează soţul, un editor celebru şi fermecător, cu treizeci de animai în vârstă decât ea, într-o comunitate retrasă din partea de nord a New Yorkului, vieţile multiple ale Pippei nu se mai îmbină aşa cum credea ea că se întâmplă. Adevărul este că femeia blândă şi graţioasă din prezent a gustat în trecut din părţile sălbatice ale vieţii. La şaptesprezece ani, Pippa a trăit alături de o mamă dependentă de dexetrină, a simţit primii fiori ai sexualităţii cu o prietenă de şcoală, a avut o aventură cu un profesor, a fugit de acasă lăsând în urma ei un şir lung de inimi zdrobite – până când a reuşit să găsească dragostea şi liniştea în propria familie. Iar acum, lumea ei aparent stabilizată se află în pericol. O carte puternică, alertă care se citeşte pe nerăsuflate. Un dozaj ideal de tensiune, sexualitate si adâncime psihologică. Scenariul deja adaptat de Rebecca Miller după acest roman va sta la baza unui film ce urmează să fie lansat în august 2009, cu Robin Wright Penn, Julianne Moore şi Winnona Ryder în distribuţie. «Un stil inteligent, atrăgător… un roman care te va surprinde cu fiecare capitol şi pe care-l citeşti cu sufletul la gură.» (Guardian) «Cartea abundă în imagini puternice, care au darul de a rămâne mult timp pe retina cititorului.» (The Independent) «Miller reuşeşte aici o impresionantă analiză a trecerii timpului, a iubirii şi devotamentului, rezultatul fiind un roman irezistibil.» (Psychologies Magazine) Order Destinul Pippei Preţ @ RON24,90 Qty: Adauga in cosul de...

Pearl Buck – Mama

Premiul Nobel pentru Literatură, 1938 “pentru descrierile şi dense şi autentic epice ale vieţii ţărănimii chineze, precum şi pentru capodoperele ei în domeniul biografiei“ Mama este povestea unei femei aparent neânsemnate, dintr-o lume îndepărtată şi îngropată în istorie. Romanul zugrăveşte într-un limbaj viu portretul unei femei sărace dintr-o regiune rurală a Chinei. Mama cea anonimaă asemenea celorlalte personaje feminine din carte, este o reprezentare a milioanelor de femei „fără chip” din spatţul rural. Pe măsuraăce tradiţiile stăavechi, pe care ea însăşi le urmează cu sfinţenie, încep să se lovească de idealurile epocii comuniste, eroina se vede silită să-şi găsească echilibrul în faţa noului rol pe care ţărănimea chineză trebuie să-l joace. Order Mama Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...