Posted by
Ilă Citilă on mart. 11, 2011 in
Articole |
0 comments
Povestirea După gâşte (din volumul Celelalte poveşti de dragoste) a scriitorului ieşean Lucian Dan Teodorovici a fost comentată de celebrul cotidian american The New York Times: „Lucian Dan Teodorovici’s “Goose Chase,” the Romanian selection, is especially subtle and evocative, portraying the moral rot of the Ceausescu era without ever mentioning that dictator’s name or even Communism. A boy living in a poor village accompanies his grandfather to a Gypsy neighborhood on a mission to recover a flock of geese stolen from them, and while there is exposed to more than his grandfather is willing for him to see.„ Această povestire face parte din antologia Best European Fiction 2011, coordonat de bosniacul Aleksandar Hemon, scriitor stabilit la Chicago. Versiunea electronică a ziarului american face trimitere spre un articol din 2009 al lui Lucian Dan Teodorovici, apărut în The Guardian, cu titlul: Realitatea temperează bucuria României din 1989. După gîşte Cineva ne-a furat într-o zi cele şapte gîşte pe care le lăsaserăm libere pe stradă. Pe strada noastră se aflau cîteva petice de iarbă, iar sătenii îşi lăsau de obicei gîştele sau raţele libere. Nu era o problemă, nu se amestecau între ele, gîştele şi raţele au spiritul ăla de turmă, sau cum s-o numi la păsări, stau grupate, fiecare după curtea în care au crescut împreună. În plus, poate pentru că ţăranii luau în calcul faptul că vreo gîscă ori vreo raţă nebună ar putea totuşi să-şi părăsească grupul şi să plece aiurea, îşi însemnau proprietatea cu vopsea pe aripi. Ale noastre aveau un fel de virguliţă roşie făcută cu vopsea pe aripa dreaptă, cam ca semnul celebru de la Nike, deşi la vremea aia eu nu ştiam cum arată semnul Nike, şi nici bunicii mei nu cred că ştiau. Existau însă gîşte ce purtau cîte o cruce albastră, altele o bulină galbenă. Sau chiar însemne trăsnite. Unul dintre vecinii...