Liviu Radu – La galop prin piramidă

„Fii atent ce-ţi dorești, că s-ar putea să se îndeplinească“, îi spunea uneori Taravik prietenului său, pegasul Kostik – fără să se gândească nici un pic că exista posibilitatea să treacă el însuși printr-o asemenea situaţie. Să ne reamintim câteva fapte: Taravik descoperise mormântul regelui Inutomeh și, dându-și seama că aveau să urmeze vremuri grele în Terimeea, își dorise să primească o comandă care să-l oblige să părăsească – măcar pentru un timp – ţinuturile natale. Numai că lucrurile ce păreau tare frumoase văzute de la distanţă se dovedesc a nu fi chiar atât de atrăgătoare, când le privești de aproape: în ţara Hatti are loc un război în care sunt implicate nu numai diverse forţe politice locale, ci și latganii; niște indivizi bizari încearcă să-l ucidă pe Taravik, din motive cunoscute doar de ei; zeii hattieni se poartă altfel decât zeii din Terimeea… așa că Taravik își dorește să-și înde- plinească misiunea primită și să se întoarcă acasă, lângă Marieţa lui… „Poveștile lui Liviu Radu devin mai bune odată cu trecerea timpului, întocmai ca vinurile atît de îndrăgite de Taravik.“ Observator cultural Order La galop prin piramidă Preţ @ RON29,90 Qty: Adauga in cosul de...

Liviu Radu – Povestiri fantastice

Liviu Radu este un autor pentru care genul fantasy induce un profetism cinic, manuit cu ironica dexteritate in teritoriul ca si aleatoriu al temporalitatii devorate de povara inventiei gratuite.” „Cea mai mare calitate a lui Liviu Radu este, fara indoiala, stiinta de a inventa povesti si de a le spune.” „Unul dintre marii nostri povestitori, caruia i-ar merge buhul si-ar veni lumea sa-l asculte chiar daca am cadea intr-o continua pana de curent, de-ar intepeni tipografiile si autorii ar fi nevoiti sa povesteasca prin parcuri, prin iarmaroace, pe la colturi de strada, cu palaria in fata.” „Daca Liviu Radu s-ar fi nascut in Statele Unite, prolificitatea sa scriitoriceasca si talentul de povestitor l-ar fi propulsat printre numele de prima marime ale science...

Liviu Radu – Lumea lui Waldemar

Dacă există cineva pe care Gigic să-l urască mai mult decât pe individul care-l dăduse jos din tramvai şi-i trasese două palme peste ochi, atunci acesta era un domn elegant, cu servieta diplomat. Nu ştia foarte bine de ce ura domnii cu serviete diplomat – poate pentru ca aceştia reprezentau ceva ce el nu avea să ajungă niciodată – dar îi ura de moarte. De acelaşi autor O după-amiază cu bere şi zâne Order Lumea lui Waldemar Preţ redus @ RON50,00 Qty: Adauga in cosul de...

Liviu Radu – Ghicit de seară. 77 poveşti foarte scurte

Noi, alfa şi omega, începutul şi sfârşitul, ştim că tu te vei strădui să explici oamenilor misterele lumii. Vrem să-ţi dezvăluim un mare secret al Creaţiei: păm-ntul este plat. Apoi îngerul tăcu şi se relaxă. Berti rămase cu gura căscată. Nu pricepuse nimic. De acelaşi autor Lumea lui Waldemar Order Ghicit de seară. 77 poveşti foarte scurte Preţ @ RON30,00 Qty: Adauga in cosul de...

Liviu Radu – O după-amiază cu bere şi zâne

Liviu Radu nu se dezice nici de această dată, romanul fiind – şi, la drept vorbind, întreaga trilogie a lui Waldemar – unul dintre cele mai inovatoare fantasy-uri româneşti. De acelaşi autor Blocul caş Order O după-amiază cu bere şi zâne Preţ @ RON25,00 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries