La nici un scriitor nu se potriveşte mai bine vorba “e un pic nebun” ca la Jorge Luis Borges. În operele sale găseşti precizii matematice dar şi spirite profund emoţionale, comparabile cu ale lui Dostoievski. Câţi autor au un personaj ca detectivul Dupin care are o perspicacitate îndoielnică dar iese cu bine din încurcături? Nu a scris niciun roman, dar a marcat literatura secolului în care a trăit. Acesta e paradoxul lui Borges. Nu de puţine ori a fost descris ca idealul de scriitor platonic. Mintea sa excepţională a dat proba genialităţii. Puţini ştiu că a avut şi ciudăţeniile lui. A locuit aproape toată viaţa cu mama. I-au plăcut mereu detectivii şi romanele. A devenit orb la 30 de ani, la fel ca şi tatăl său la aceiaşi vârstă, dar nu a învăţat niciodată Braille. A susţinut administraţia Peron, poate şi de aceea nu a luat niciodată Nobelul. Dictatorul argentinian l-a pus directorul Bibliotecii Naţionale. A făcut şi o serie de remarci neconvenabile lumii democratice. Ulterior nu a mai recunoscut. Obişnuinţa familiilor burgheze de a-şi duce băieţii la bordel din fragedă prunci l-a marcat toată viaţa. El găsindu-şi adevărata iubire doar la 70 de ani. S-a amorezat de o femeie cu jumătate de secol mai tânără. A şi luat-o de nevastă şi a trăit cu ea în semiclandestinătate. A murit ]n Elveţia la 86 de ani. Opera sa este imensă. A adus ca nimeni altul un elogiu literaturii. “Cititul a fost pentru mine o credinţă, iar scrisul o formă de rugăcine,” cât de completă este această declaraţie a sa. A inspirat zeci de autori celebri: Julio Cortazar, Italo Calvino, John Barthm Philip Dick, Paul Auster. Până şi Umberto Eco a recunoscut că atunci când l-a creat pe Jorge da Burgos, în romanul Numele trandafirului, aspirantul la postul de bibliotecar, s-a gândit la Borges. Mai mult despre creatorul de geniu:...
