Joe Moore – Proiectul Hades

Proiectul Hades, o denumire elocventă pentru un proiect înspăimântător, pus la cale de Forţele Răului. După pierderea bătăliei pentru cucerirea Raiului, Lucifer şi îngerii rebeli au fost alungaţi din Paradis şi condamnaţi pentru eternitate la Lumea Întunericului. Dornic să se răzbune şi văzând că omul este vulnerabil şi poate fi ispitit, Lucifer-Satana inventează metode din ce în ce mai sofisticate de a împiedica sufletele oamenilor să intre în Împărăţia Cerurilor. El îşi adună o nouă armată, Armata Rubiniilor, formată din descendenţii Îngerilor Decăzuţi (Nephilini), care deţin importante funcţii politice, administrative, financiare, strategice, până la cel mai înalt nivel. Acestei Forţe a Răului i se opune o tânără ziaristă de la Sattelite News Network (SNN), Cotten Stone, specializată în antichităţi religioase, protagonista unei întregi serii pline de mistere, luptând pentru apărarea Binelui. Proiectul Hades nu este altceva decât o nouă încercare a Forţelor Răului de a prelua supremaţia asupra omenirii. El constă într-un plan diabolic de virusare a tuturor calculatoarelor, urmând să afecteze toate sistemele globale, de la cele bancare, de apărare, comunicaţiile, transporturile, utilităţile, până la reţelele energetice, ceea ce ar fi dus la o blocare completă a tuturor resurselor şi la crearea unui haos general, omenirea autodistrugându-se. La capătul unui drum foarte anevoios, labirintic, presărat cu crime, răpiri, urmăriri, Cotten Stone, ajutată de cardinalul John Tyler, istoric al Bibliei, preşedintele agenţiei Venatori – serviciul secret la Vaticanului -, reuşeşte să dejoace toate planurile Forţelor Răului, să găsească înainte de acestea un element enigmatic – thodiumul – absolut necesar pentru stocarea unei cantităţi uriaşe de informaţii în computerul cuantic, un supercomputer deosebit de important pentru viteza sa extraordinară de procesare a datelor şi puterea de încriptare, cu consecinţe nemaipomenite în domeniul siguranţei globale. De fapt, acest element nu ar fi altceva decât seva cristalizată secretată de Pomul Vieţii, din care Noe şi-a construit Arca, şi care s-ar păstra doar...

Joe Moore – Ultimul secret

În Anzii peruani, printre ruinele unei civilizaţii antice, este descoperită o tăbliţă de cristal, veche de peste cinci mii de ani. Pe ea sunt gravate misterioase glife, conţinând o taină ce ar putea pecetlui soarta tuturor pământenilor. Dar aceasta este distrusă înainte de a fi fost tradusă. O altă tăbliţă, găsită printre ruinele aparţinând neamului anasazilor, sub terasamentele stâncoase din New-Mexico, dispare în acelaşi mod bizar, înainte de a-i fi fost dezvăluit secretul. Din cel douăsprezece tăbliţe originale încredinţate liderilor spirituali ai lumii antice chiar de către Demiurg, va rămâne doar una. Pe suprafaţa ei – un curios indiciu: „Pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să treci aţa prin urechile acului”… O singură persoană poate dezlega misterul, prin descifrarea mesajului dedicat lumii întregi: jurnalista Cotten Stone – fiica unui înger alungat din Rai. Aventurându-se în negurosul labirint, Cotten va dejuca planul Nephilinilor (Cei căzuţi din Împărăţia Atotputernicului) de a fi ei cei dintâi descoperitori ai ultimului secret. Ea se va întâlni – faţă în faţă – cu destinul: miraculoasa moştenire o va îndemna să-l înfrunte pe Fiul Întunericului. Autorii romanului, Lynn Sholes şi Joe Moore, mânuiesc o recuzită artistică ameţitoare, creând un arsenal de personaje colorate, înspăimântătoare şi prietenoase deopotrivă.. Exotismul şi aluziile la teoria cuantică, scientismul şi demonismul invocate contrapunctic, practicile oculte minate de aspiraţiile ecumenice, accentele fine de „mistery” şi „horror”, ispititoarele scene de amor, umorul contagios şi un suspans bine condus – iată punctele de atracţie ale acestui roman savuros ! O carte care îţi taie respiraţia! O carte care te va ţintui în fotoliu! „Fascinant! Îţi taie răsuflarea ! Sholes şi Moore sunt nişte povestitori adevăraţi, cu ochi pătrunzători şi suflete de artişti. Acest roman vă va plăcea, cu siguranţă”! Gayle Lynds, New York Times, autorul romanului „Ultimul maestru spion”, declarat bestseller de către ziarul „New York Times”. De aceiaşi autori Proiectul...

Joe Moore – Conspiraţia graalului

Folosindu-se de puterea ocultă a Ordinului Cavalerilor Templieri, care influenţează deciziile multor personaje implicate – ce fac parte din guvernele întregii lumi – exploatând slăbiciunile şi orgoliile unor slujitori ai Bisericii, Forţele Răului pun stăpânire pe relicva sfântă. Au nevoie de ea pentru a înfăptui suprema blasfemie: din picăturile de sânge aflate în potir, vor să dea viaţă unei replici demonice, unei clone a Mântuitorului. Fără să ştie, Cotten Stone este „aleasa”, este predestinată să împiedice monstruoasa conspiraţie. Împreună cu John Tyler, un erudit slujitor al Bisericii, care, la rându-i, se implică efectiv în această confruntare, Cotten se trezeşte atrasă în vâltoarea unor evenimente care se succed rapid, ale căror semnificaţii îi scapă şi care, din numeroase motive, o înfricoşează. De aceiaşi autori Ultimul...