Joe Moore – Proiectul Hades

CopertaProiectul Hades, o denumire elocventă pentru un proiect înspăimântător, pus la cale de Forţele Răului.
După pierderea bătăliei pentru cucerirea Raiului, Lucifer şi îngerii rebeli au fost alungaţi din Paradis şi condamnaţi pentru eternitate la Lumea Întunericului. Dornic să se răzbune şi văzând că omul este vulnerabil şi poate fi ispitit, Lucifer-Satana inventează metode din ce în ce mai sofisticate de a împiedica sufletele oamenilor să intre în Împărăţia Cerurilor. El îşi adună o nouă armată, Armata Rubiniilor, formată din descendenţii Îngerilor Decăzuţi (Nephilini), care deţin importante funcţii politice, administrative, financiare, strategice, până la cel mai înalt nivel.
Acestei Forţe a Răului i se opune o tânără ziaristă de la Sattelite News Network (SNN), Cotten Stone, specializată în antichităţi religioase, protagonista unei întregi serii pline de mistere, luptând pentru apărarea Binelui.
Proiectul Hades nu este altceva decât o nouă încercare a Forţelor Răului de a prelua supremaţia asupra omenirii. El constă într-un plan diabolic de virusare a tuturor calculatoarelor, urmând să afecteze toate sistemele globale, de la cele bancare, de apărare, comunicaţiile, transporturile, utilităţile, până la reţelele energetice, ceea ce ar fi dus la o blocare completă a tuturor resurselor şi la crearea unui haos general, omenirea autodistrugându-se.
La capătul unui drum foarte anevoios, labirintic, presărat cu crime, răpiri, urmăriri, Cotten Stone, ajutată de cardinalul John Tyler, istoric al Bibliei, preşedintele agenţiei Venatori – serviciul secret la Vaticanului -, reuşeşte să dejoace toate planurile Forţelor Răului, să găsească înainte de acestea un element enigmatic – thodiumul – absolut necesar pentru stocarea unei cantităţi uriaşe de informaţii în computerul cuantic, un supercomputer deosebit de important pentru viteza sa extraordinară de procesare a datelor şi puterea de încriptare, cu consecinţe nemaipomenite în domeniul siguranţei globale.
De fapt, acest element nu ar fi altceva decât seva cristalizată secretată de Pomul Vieţii, din care Noe şi-a construit Arca, şi care s-ar păstra doar în suliţa cu care Iisus Hristos a fost împuns în piept atunci când se afla pe Cruce. Căutarea lui reprezintă un bun prilej de a trece în revistă unele dintre cele mai importante figuri ale creştinismului (Iosif din Arimathea, Constantin cel Mare ş.a.) şi ale unor influenţi oameni politici (Adolf Hitler, Himmler, Stalin), dornici să pună mâna pe această „Lance a Destinului” care ar fi conferit puteri extraordinare posesorului ei, acesta devenind stăpânul Destinului Lumii.

De aceiasi autori

Ultimul secret

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *