Laureată a Premiului Femina, „Dragoste neagră” este cronica unei pasiuni devoratoare, mai exact descrierea minuţioasă a sentimentelor pe care un bărbat le resimte faţă de iubita sa, o metisă cu ochii negri şi trupul de foc. Adoraţia şi dragostea pentru această femeie ating paroxismul şi furia, dar, în mod paradoxal, sporesc atracţia şi supunerea bărbatului. Măcinat de dorinţa de a se elibera, de a întoarce spatele acestei femei rebele şi înnebunitoare, eroul nu reuşeşte decât să se prindă şi mai mult în lanţul sentimentelor…
„Am perceput aceste lucruri destul de confuz, ocupat cum eram să-i privesc chipul, minunatele bucle, ochii de un negru care bătea în cafeniu, arzători, aş spune chiar imperioşi, buzele de metisă, mai fine decât ale unei negrese, dinţii impecabili… talia de o subţirime excepţională, şoldurile frumoase… Sexul ei era magnific, în acelaşi timp ferm şi moale, nici strâmt, nici flasc, avea elasticitatea roză a calamarilor şi prospeţimea uşor umedă a garoafelor.”
Dominique Noguez
„Confesiune intimă şi meditaţie filosofică deopotrivă… Dincolo de naivitatea jucată, discursul lui Noguez este deopotrivă subtil şi pervers”. Chronic’art
Romanul lui Kim Echlin relatează povestea lui Anne Graves, o fată de 16 ani din Montreal, care-l întâlneşte pe Serey, tânăr cambodgian forţat să emigreze, asistent la universitate şi solist într-o formaţie. Anne şi-a pierdut mama la vârsta de doi ani, ceea ce îi imprimă fetei un sens al imediatului şi o dorinţă intensă de viaţă. Cei doi se întâlnesc într-un club de jazz şi împart pasiunea pentru blues, singurătatea şi nevoia de a zâmbi. Între ei se naşte o mare iubire, în ciuda avertismentelor tatălui lui Anne, care intuieşte că, la un moment dat, Serey se va reîntoarce în ţara lui.
Toate lucrurile din via’a lui Elizabeth Egan au locul lor, de la ceaşca de cafea din bucătăria sa sclipitoare până la borcanele de vopsea din firma ei de decoraţiuni interioare. Ordinea şi precizia deţin controlul în viaţa ei, departe de durerea şi suferinţa care au rănit-o în trecut. Singurul nor de pe cer e sora ei, Saoirse. O vijelie cu părul roşu, lăsând în urmă rămăşiţe pe care Elizabeth se străduieşte să le adune, inclusiv fiul ei Luke, în vârstă de şase ani. Fiind mamă fără voia ei, în acelaşi timp încercând să-şi ducă afacerea pe drumul cel bun este tot timpul ocupată, ceea ce nu-i lasă loc pentru a greşi sau a se distra. Până când, într-o bună zi, un străin intră pe neaşteptate în vieţile lor. Ivan e un tip fără griji, spontan, mereu în căutarea aventurii, tot ce nu e Elizabeth. Dar Elizabeth nu ştie mai nimic despre Ivan, cine este şi dacă e aşa cum pare sau dacă relaţia lor care înmugureşte are un viitor .
Helen alege să se mute în Knappogue, pe coasta de nord a Irlandei, pentru că vrea să picteze, iar Roger, pentru că are o pasiune: să renoveze halte dezafectate. Iar micuţa gară a satului pare făcută anume pentru el. Helen e singură după ce unul din numeroasele atentate ce însângerează Irlanda îi răpeşte soţul, care nu a înţeles-o şi nu a ştiut să-i câştige inima. Viaţa ei monotonă e întreruptă din când în când de scurtele apariţii neliniştitoare ale fiului ei Jack, student la Trinity College. Roger este singur şi mutilat după ce a luptat în cel mai crud război al secolului XX. Amândoi vor să fugă de o viaţă şi o lume cărora nu le mai văd rostul. Întâlnirea lor va fi începutul unui lung şi uneori dureros proces de reacomodare cu normalitatea – atât de bizară pentru ei – a unei relaţii pline de dragoste şi înţelegere. Însă cei care renunţă la armura indiferenţei devin vulnerabili, iar Helen va afla ce înseamnă adevărata singurătate.
Héléne Junot, eroína romanului Păcate, aparţine acelor oameni pentru care afirmarea personalităţii reprezintă unicul ideal. Caracter puternic, o aminteşte foarte bine pe Emma Hart. Héléne îşi transformă viaţa într-o luptă crudă şi pasionată, la capătul căreia, după modelul american, câştigă putere, bani şi dragoste. Răzbunarea, care i-a dat forţă şi succes este împlinită, dar Héléne pierde lucrul cel mai de preţ al vieţii: DRAGOSTEA.
De la adolescenta obeză la femeia suplă, de la părul de un roşu aprins la cel castaniu, de la Londra la Toronto, de la relaţia cu un conte polonez la un soţ rigid, Joan Foster îşi trăieşte multiplele identităţi. Decide să se refugieze într-un orăşel italian pentru a-şi face bilanţul vieţii. Dar, mai întâi, ea trebuie să-şi regizeze propria moarte…
Romanul Sfântul nebuniilor incipiente spune povestea unui grup de prieteni, cu nesfârşitele lor încercări de a-şi îndeplini visurile, menirea sau pur şi simplu de-a nu-şi pierde minţile. Ömer, Abed şi Piyu sunt colegi de camera, veniţi de puţin timp în Statele Unite. Ömer este din Istanbul, urmează un doctorat în ştiinţe politice şi e îndrăgostit de o feministă americană, care se simte străina in tara ei, are o multime de obsesii si tendinte sinucigase. Abed isi continua studiile in biotehnologie si e in permanenta ingrijorat – din cauza modului scrintit de viata al lui Ömer, de o vizita neasteptata din partea propriei mame sau de prejudecatile americanilor impotriva arabilor. Iar Piyu e spaniol si isi doreste sa devina dentist, in ciuda fobiei lui acute fata de obiectele ascutite. Fiecare personaj este dezorientat intr-un fel sau altul, iar monologurile lor sunt o incercare de a descoperi ce-si doresc in viata si, eventual, de la cine. O abordare contemporana a unor teme majore precum iubirea, prietenia, cultura, nationalitatea, exilul si nevoia de a apartine cuiva, undeva.
Într-o lume tot mai tulbure, copiii au nevoie să fie cât mai bine pregătiţi de către părinţi pentru viaţă. Marea problemă este să educi copiii cu dragoste şi să-i disciplinezi în mod echilibrat, astfel încât ei să se străduiască să devină adulţi cu simţul răspunderii. Mulţi părinţi se întreabă ce e de făcut şi cum ar putea să le ofere un model bun care să fie acceptat şi de copii. Pentru că toţi ne naştem, creştem, ne îndrăgostim, ne căsătorim, iubim, înşelăm, facem copii, divorţăm, plângem, uităm şi iertăm. Pentru că suntem singuri sau împreună, pentru că suntem părinţi sau copii, pentru că ne pasă de cine suntem, de cei din jur, şi mai ales pentru că fiecare dintre noi are o familie pe care o iubeşte şi vrea să o protejeze.
Iubire, iubire este o colecţie de scurte citate din marii poeţi ai iubirii, precum Sappho, Marlowe, Wordsworth, John Clare, Shakespeare, Goethe sau Thomas Hardy, alese şi ilustrate de Laura Stoddart.
El este un scriitor de 39 de ani, aflat în aşteptarea unor zile mai bune. Ea este cu zece ani mai tânără decât el şi a studiat Artele. Amândoi sunt căsătoriţi şi amândoi, în aceeaşi măsură, plictisiţi. Se plac, se evită, se regăsesc. Rezultatul: pasiune la prima vedere şi o dorinţă care nu încetează să crească pe măsură ce se împlineşte. Drogaţi unul cu celălalt, nu îşi doresc altceva decât doze din ce în ce mai puternice de erotism. Aşa începe fericirea. Ducând două vieţi, una oficială, cealaltă nu. Punând mai presus de orice chemarea trupului. Crezând în această fericire.
O poveste de dragoste pasională între doi oameni pe care aparent îi leagă prea puţine lucruri: ea, intelectuală cu aer parizian şi poziţie universitară, el – simplu marinar, frumos, puternic, tandru, dar mai puţin sofisticat. Totul începe într-o vacanţă de vară, când, brusc, antipatia din copilărie dintre cei doi va fi înlocuită de o atracţie irezistibilă. Îmbrăţişări complicate, întâlniri în locuri tainice, îndepărtate – iată tot ce va oferi destinul acestei legături nesigure şi supreme. Câteva zile, câteva săptămâni risipite de-a lungul unei vieţi întregi vor fi singurele şi arzătoarele etape ale unei istorii care începe cu epiderma şi se prelungeşte până la inimă.
Doru Braia Când un european cu state mai vechi în comunitatea continentală vine pentru prima oară în România, reacţia acestuia este implacabil stupefacţia. Din primul moment. Indiferent de mijlocul de transport folosit, constată imediat că timpul alocat c
