Doliu în lumea literară

Scriitoarea britanică Doris Lessing, laureată a premiului Nobel pentru Literatură în 2007 a murit, la vârsta de 94 de ani. Jonathan Clowes, prieten de mulţi ani al lui Doris Lessing şi agentul ei, a declarat că aceasta a fost „o scriitoare minunată, cu o minte fascinantă şi originală”. De-a lungul impresionantei sale cariere a fost distinsă cu cele mai prestigioase premii literare din Europa, iar în 2007 Doris Lessing a devenit a unsprezecea femeie căreia i s-a decernat premiul Nobel pentru literatură. Doris Lessing a fost şi cel mai în vârstă deţinător al premiului Nobel pentru literatură. La data premierii, în 2007, ea avea 88 de ani. Între 1951 şi 1959 publică ciclul „Children of Violence”, apoi inovatorul „Carnet auriu” (1962), experiment literar şi joc îndrăzneţ cu multiple perspective, considerat o adevărată Biblie a feminismului. În anii ’70 şi ’80 urmează seria romanelor „despre spaţiul interior”, printre care se număra „O coborâre în infern” (1971; Polirom, 2007), „Memoirs of a Survivor (Memoriile unei supravieţuitoare, 1974)” şi ciclul romanelor SF („Canopus in Argos: Archives”, 1979-1983). Ulterior publică „Al cincilea copil” (1988), „Love, Again” (1996) şi „Ben, in the World” (2000). Carnetul auriu O coborâre în infern Povestiri...

Noi apariţii editoriale ale laureaţilor premiului Nobel

• Pentru prima dată în limba română, Integrala prozei scurte a lui Samuel Beckett, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura în 1969, unul dintre scriitorii care au definit identitatea culturală a secolului XX. • Cea mai cunoscută scriere a lui Doris Lessing, a unsprezecea femeie din istorie recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 2007: Carnetul auriu, experiment literar şi joc îndrăzneţ cu multiple perspective, considerat o adevărată Biblie a feminismului. • Filiera Bellarosa si alte povestiri, cea mai cuprinzătoare antologie de nuvele şi povestiri a lui Saul Bellow, încă o mărturie a forţei pe care o denotă proza laureatului Nobelului literar din 1976, singurul scriitor căruia i s-a acordat de trei ori National Book Award. Editura Curtea veche propune cititorilor de cărţi latino-americane, ultima carte a lui Guillermo Cabrera Infante, Trei tigrii...

Doris Lessing – Memoriile unei supravieţuitoare

Premiul Nobel pentru Literatură, 2007 “femeiii care prin scepticism, foc şi putere vizionară a povestit despre o civilizaţie divizată supusă controlului “ Memoriile unei supravieţuitoare este o distopie cu tentă ştiin­ţifico‑fantastică. Cândva în viitor, viaţa urbană s‑a destrămat, comunicaţiile s‑au prăbuşit, iar rezervele de hrană se micşorează rapid, în timp ce hoarde de oameni migrează spre zonele rurale şi bande de tineri cutreiera străzile. Totul este povestit din perspectiva unei femei între două vârste, care primeşte pe neaşteptate, într‑o dimineaţă, vizita unui străin însoţit de o adolescentă pe care, fără nici o explicaţie, i‑o lasă în grijă. Din acel moment, viaţa naratoarei va oscila între realitatea lumii care se năruie şi o realitate personală, tainică. De acelaşi autor Povestiri africane Order Memoriile unei supravietuitoare Preţ @ RON34,95 Qty: Adauga in cosul de...

Doris Lessing – Mitra

Premiul Nobel pentru Literatură, 2007 “femeiii care prin scepticism, foc şi putere vizionară a povestit despre o civilizaţie divizată supusă controlului “ Mitra este o cronică fictivă a evenimentelor care au dus la facerea lumii, compusă din frînturile de informaţii pe care le are la dispoziţie un istoric din epoca romană. Avem de‑a face, prin urmare, cu două epoci apuse, însă din întrebările pe care şi le pun personajele, ni se sugerează, cu blîndă ironie, că s-ar putea să nu fim foarte departe nici în ziua de azi. Claritatea şi simplitatea expunerilor obligă cititorul să revadă lucrurile într-o formă redusă la esenţial, în special în privinţa relaţiilor dintre bărbaţi şi femei, dar fără să ocolească marile teme şi temeri ale oamenilor – vina, riscul, violenţa, răzbunarea, curiozitatea, încrederea; capacitatea de-a ne dori lucruri diferite, schimbarea sau, dim­potrivă, înclinaţia de-a ne lăsa angrenaţi într-un sistem, într-un stil de viaţă, care doar pare să dureze o veşnicie. Order Mitra Preţ @ RON27,95 Qty: Adauga in cosul de...