Daniel Glattauer – Toate cele şapte valuri

Leo şi Emmi ajung să corespondeze întâmplător, fără să se fi întâlnit vreodată. Deşi nu au nicio intenţie să dea curs acestui dialog virtual, ambii se trezesc seduşi de jocul de replici şi cuvinte care se naşte (între ei). Un joc care devine amuzant. Mai întâi. Apoi, irezistibil de plăcut. Apoi, pasional. Într-un final, rătăcit şi îndrăgostit, Leo părăseşte Austria cu destinaţia Boston… Aşa se termina romanul epistolar Dragoste virtuală. Continuarea lui, Toate cele şapte valuri, îi aduce din nou împreună pe Leo şi Emmi, însă tot într-o realitate virtuală, iar corespondenţa lor electronică este la fel de puternică. Viaţa fiecăruia s-a schimbat, iar întâlnirea pe care au amânat-o atâta timp nu mai poate fi evitată. Se tem însă de un singur lucru: va supravieţui relaţia lor virtuală acestui test al realităţii? „O idilă care, deşi susţinută de tehnologia zilelor noastre, pare totodată clasică şi modernă.” — Sunday...

Daniel Glattauer – Dragoste virtuală

Daniel Glattauer s-a născut la Viena în 1960. Este scriitor şi jurnalist. Din 1989 ţine o rubrică în Der Standard, iar articolele sale au fost reunite în trei volume. În 2011 a apărut romanul Alle Sieben Wellen, o continuare a poveştii din Dragoste virtuală. Romanul de faţă a devenit un bestseller uriaş, atât în Germania, unde a fost publicat prima dată, cât şi în SUA, UK, Franţa, Spania etc. Este o carte pe care nu o poţi citi altfel decât cu plăcere. Scrie-mi, Emmi. A scrie e la fel cu a săruta. E ca şi când te-ai săruta fără buze. E un fel de a te săruta cu mintea.” „O poveste de dragoste din era internetului, care te atrage ca un magnet.” New Books Magazine „Dragoste virtuală sau: cum se poate naşte o poveste fermecătoare de iubire dintr-un schimb de e-mailuri.” Daily Mirror „Unul dintre cele mai frumoase dialoguri între îndrăgostiţi din literatura modernă.” Der Spiegel Povestea dintre Leo Leike şi Emmi Rothner începe de la un e-mail prin care Emmi solicită anularea abonamentului la o revistă. Greşeşte însă adresa destinatarului şi mesajul ei ajunge la Leo, care, politicos, îi răspunde, amuzându-se pe seama tonului ei protocolar. Emmi îi scrie, la rândul său. Sunt suficiente câteva scurte schimburi de mesaje on-line şi cei doi îşi dau seama că sunt atraşi unul de celălalt. În scurt timp, ajung să flirteze, să-şi facă mărturisiri şi să-şi împărtăşească secretele şi dorinţele cele mai intime. Tensiunea erotică se acumulează şi pare doar o chestiune de timp până ca Leo şi Emmi să se întâlnească faţă în faţă. Dar amână întruna momentul: perspectiva de a se cunoaşte direct îi entuziasmează şi îi nelinişteşte totodată. În plus, Emmi are o căsnicie fericită. Oare ceea ce simte unul pentru altul va rezista unei întâlniri...