În bestsellerul său revoluţionar, Coada lungă , Chris Anderson demonstra că piaţa virtuală creează pieţe de nişă, permiţând produselor şi consumatorilor să interacţioneze aşa cum nu au mai făcut-o niciodată în trecut. În Gratuit, autorul susţine cu argumente convingătoare că, de multe ori, companiile obţin profituri mai mari din produsele pe care le oferă gratuit, în loc să le vândă. Căutările pe Google sunt gratuite, la fel este şi serviciul de email al Yahoo; banii pe care îi câştigă ambele companii provin din produsele auxiliare plătite, puse în evidenţă de cele gratuite. Articolele de pe enciclopedia Wikipedia sunt în întregime gratuite, iar cheltuielile de administrare sunt acoperite doar din donaţii. Preţul revoluţionar – gratuitatea – a distrus unele pieţe tradiţionale, precum cea a enciclopediilor pe hârtie, dar a deschis calea unor afaceri de miliarde de dolari – precum cea a motoarelor de căutare. În plus, beneficiile informaţiilor gratuite de pe internet nu pot fi măsurate doar în dolari. Costurile asociate economiei virtuale, aflate în plină dezvoltare, se îndreaptă vertiginos către zero, iar preţurile factorilor de producţie scad şi ele, într-un ritm nemaiîntâlnit, pe o durată de timp extrem de lungă. De exemplu, în 1961, un simplu tranzistor costa 10 dolari; în prezent, cel mai nou cip produs de Intel este format din 2 miliarde de tranzistori şi se vinde cu numai 300 de dolari (sau 0,000015 cenţi pe tranzistor) – devenind, practic, mult prea ieftin pentru a i se mai putea pune un preţ. La fel, când vine vorba despre lungimea de bandă, puterea de procesare sau spaţiul de stocare pe hard disk, neajunsurile şi constrângerile caracteristice economiilor tradiţionale pur şi simplu nu se mai aplică. Aceste trei instrumente sunt doar câteva dintre cele care au promovat oferirea bunurilor de orice fel în mod gratuit, o realitate economică ce merge mai departe de tehnicile de marketing sau de subvenţiile încrucişate....
