Daniel Vighi – Cometa Hale-Bopp

Povestirile din Cometa Hale-Bopp, mici bucăţi cu linie narativă proprie, legate totuşi între ele de personaje comune şi de aceeaşi atmosferă, creează practic un roman. Unul care conturează un spaţiu românesc aflat în plină perioadă a stalinismului autohton, cu poveşti mici şi de impact, impresionante tocmai prin simplitatea lor. Interesant este şi tonul mai degrabă nostalgic – nu o nostalgie comunistă însă, ci una a locului descris – decât acuzator, ce creează astfel cadrul unei relatări detaşate a unei perioade triste din istoria recentă a României. De acelaşi autor Insula de...

Francois Weyergans – Franz şi Francois

Declarat în unanimitate de presa literară drept unul dintre cele mai importante romane din ultimii ani, Franz şi Francois a fost distins cu Grand Prix de la Langue francaise. Franz este scriitor, Francois la fel. Primul a cunoscut un mare succes de critică şi de public în anii „40, datorită romanelor sale cu un mesaj conservator şi pozitiv şi o morală solidă. Cel de-al doilea, însă, nu trăieşte condiţia de scriitor cu aceeaşi seninătate, iar cărţile sale îi ilustrează angoasa şi nesiguranţele. Unul este o impunătoare figură paternă, celălalt un fiu strivit de „anxietatea influenţei”. La douazeci de ani după moartea lui Franz, Francois se lansează într-o intreprindere dificilă, dar eliberatoare: să stabilească, prin intermediul noului său roman, dialogul pe care nu l-a putut avea niciodată cu tatăl lui în viaţa reală. O carte despre relaţiile dintre părinţi şi copii, maeştri şi discipoli, realitate şi ficţiune, scris cu o extremă luciditate, dublată de o ironie necruţătoare. „Franz şi Francois este unul dintre rarele romane de care te laşi sedus atât de repede şi într-un mod atât de misterios, încât simţi nevoia să-l reciteşti numaidecât, pentru plîcerea de a descoperi motivul acestei tainice atracţii.” („Le Monde”) De acelaşi autor Trei zile cu...

Alexandra Ciocârlie – Şi totuşi, clasicii…

Într-adevăr, tânăra cercetătoare Alexandra Ciocârlie reuşeşte să demonstreze prin studiile si eseurile sale de literatură antică şi comparată, pe cât de documentate, pe atât de încântătoare, ca recitirea clasicilor, chiar şi în secolul XXI, poate oferi nenumărate surprize şi emoţii intelectuale. Pindar, Teocrit, Herodot, Tucidide, Xenofon, Plaut, Catul, Cezar, Vergiliu, Ovidiu, Petroniu, Pliniu cel Tânăr priviţi într-o nouă perspectivă, alături de Moliere, Goethe, Kleist, Giraudoux, Mircea Eliade şi Petru Dumitriu – ce reiau teme clasice –, sunt personalităţi ascunse în memorie, care acum, reactualizate, îşi dezvăluie secrete nebănuite. Order Şi totuşi, clasicii... Preţ @ RON24,95 Qty: Adauga in cosul de...

Călin Tudor – Clubul de biliard

Aceasta este povestea spusă de discipolii lui Teodor Omul, zis şi Profetul, recuperată dintr-un pod prin grija unui fiu pios şi împachetată pentru public de către un editor îndopat cu antidepresive. Este aproape imposibil să ne facem o idee corecta despre Omul care a fost Teodor din ce ne povestesc foştii săi tovarăţi. Martorii nu prezintă încredere: Cicerone este un paranoic tipic, „adept“ convins al teoriei conspiraţiei, mecanicul auto nu scoate un cuvânt, acarul este un biet flăcău tomnatic sinucigaş, iar Sofia, just a groupie ce reuşeşte totuşi să se salveze, din oportunism. Obscurul discipol din cercul al doilea tulbură apele şi mai mult venind cu propria versiune despre Teodor. În concluzie, când Teodor a terminat cu ei, şi cu el însuşi în acelaşi timp, stăteau cu toţii sfârşiţi pe marginea drumului, cu sufletele goale, cu vieţile distruse. Cineva trebuie că i-a pregătit pe bieţii oameni pentru venirea lui Teodor, dar rămâne în sarcina cititorului să-l afle pe cel...

Adrian Petrescu – Conspiraţiile imposibile

Adrian şi Carolina, Benedict şi Laura sunt două cupluri care dezbat, fiecare din perspectiva sa, problemele sau clişeele vieţii zilnice, într-o societate căzută mereu în ridicol, într-o perpetuă şi penibilă tranziţie. Pe o bancă într-o cafenea sau în redacţia unui ziar, conversaţiile acestor personaje, excelent conturate şi perfect camuflate în realitatea zilei de azi, trădează jocul dublu – aproape schizofrenic – şi plăcerea fiecăruia de a-l înfrunta pe celălalt. Conspiraţii pe cont propriu, pânze fragile de păianjen, care îşi sufocă, rând pe rând, autorii. De acelaşi autor Dansul focului sau 21 Order Conspiraţiile imposibile Preţ @ RON4,99 Qty: Adauga in cosul de...

« Older Entries Next Entries »