Radu Paraschivescu – Balul fantomelor

De Octav Popa „Hotărât lucru, ne aflăm în plin stanşibranism”. Et voila! Iată substanţa prezentului rezumată drastic şi mintos. Câteodată, la vremea lor şi numai în răstimpuri, un roman cum e Balul Fantomelor şi un autor cum e Radu Paraschivescu, înlocuiesc cu succes construcţiile epice kilometrice, pline de înţelepciune şi canoane gata de asimilat. Imperativul categoric se transformă, deci, în exclamativul fantasmagoric, mai pur într-un sens măcar prin lipsa de încărcătură morală. http://www.youtube.com/watch?v=TQLSI5z-QAU Pare greu de înghiţit o aşa încadrare a lui Radu Paraschivescu. „Poftim? Acel Radu Paraschivescu, mereu aprovizionat cu injecţii satirice simpatico-serioase? El este cel dezinteresat moral? Îmi vine greu a crede”. Pe bună dreptate aşa judecată, însă am impresia că de data asta accentul a căzut în altă parte. Balul Fantomelor nu pare a se certa cu nimeni şi cu atât mai puţin regăsim vreun interes de sfinţire a vreunui loc drăcesc. Ori, având în vedere subiectul, asta e o performanţă. Virgil Mihalcea, profesor de istoria literaturii, campion la divorţuri. În prezent, nimicagiu la un liceu bucureştean, dascăl pe bandă rulantă, îngrozit de noutate şi gâdilat de ideea repaosului etern. Rutina are pentru V.M. aceeaşi funcţie biologică pe care o are apa, alcoolul condimentează pe ici pe colo trăiri prozaice, fotbalul are o etichetă pe care scrie „salvare!”. Aşa, acum uitaţi toate acestea şi catapultaţi imaginar personajul într-o lume cu droguri, poliţie, gangsteri, asasinări, presă şi orgii. Enumerarea de mai sus pare frivolă, dar în roman zalele zuruie crunte într-un fel care nu incomodează. Nu m-am simţit nicăieri luat peste picior, cu tehnici futile de captare a atenţiei şi supans artificial. Scurt insight: un puternic clan din lumea drogurilor poposeşte în România pentru a „fertiliza” zona aşa cum se cuvine şi se hotărăşte să o facă începând din licee. Cum altcumva decât prin profesori, tablouri de imoralitate şi secrete, perfect şantajabili. Dacă ar fi să abuzăm...

Sf. Epifanie al Salaminei – Ancoratus

Un autor renumit pentru talentul său lingvistic (cunoştea patru limbi străine, lucru rarisim în Antichitate), dar cu o scriitură aluzivă, criptică, aproape cifrată. O personalitate a Bisericii, episcop şi monah, autor de scrieri impunătoare, care însă nu a făcut „şcoala” în patristică. Un nume obligatoriu pentru istoria...

Péter Esterházy – Harmonia caelestis

În Harmonia caelestis Péter Esterházy se mişcă fără probleme, cu maximă degajare, printre figurile reale şi imaginare, aleargă dintr-o ţară în alta, dintr-o regiune în alta, dintr-un secol în altul — deconstruieşte şi reconstruieşte totul, inclusiv cadrul crono­lo­giei, apoi aduce totul şi îl înghesuie într-un sac fără fund. Istoria familiei se contopeşte cu istoria naţiunii ungare, până şi în valen­ţele ei psihologice. În faţa fiului întotdeauna merge un tată, la fel cum în faţa cetăţeanului este prezent statul. Este absolut indiferent câţi copii şi nepoţi o să aibă fiul, o parte din el rămâne fiu pentru totdeauna.

Brian McHale – Ficţiunea postmodernistă

Volumul propune o incursiune teoretica şi critică în literatura contemporană, construind o versiune de ficţiune postmodernistă care cuprinde forme precum metaficţiunea nord-americană, realismul magic latino-american, Noul Roman francez, proză concretă sau science-fiction. Pornind de la o varietate de abordari teoretice, inclusiv cele ale lui Ingarden, Eco, Dolezel şi Pavel, Brian McHale arată că numitorul comun este abilitatea ficţiunii postmoderniste de a aduce statutul său ontologic în prim-plan şi de a ridica semne de întrebare în ceea ce priveşte lumea (sau lumile) în care trăim. Ficţiunea postmodernistă se adresează studenţilor şi profesorilor de la facultăţile de filologie, precum şi tuturor celor interesaţi de fenomenul postmodernismului...