Octav Popa
„Hotărât lucru, ne aflăm în plin stanşibranism”. Et voila! Iată substanţa prezentului rezumată drastic şi mintos. Câteodată, la vremea lor şi numai în răstimpuri, un roman cum e Balul Fantomelor şi un autor cum e Radu Paraschivescu, înlocuiesc cu succes construcţiile epice kilometrice, pline de înţelepciune şi canoane gata de asimilat. Imperativul categoric se transformă, deci, în exclamativul fantasmagoric, mai pur într-un sens măcar prin lipsa de încărcătură morală.
http://www.youtube.com/watch?v=TQLSI5z-QAU
Pare greu de înghiţit o aşa încadrare a lui Radu Paraschivescu. „Poftim? Acel Radu Paraschivescu, mereu aprovizionat cu injecţii satirice simpatico-serioase? El este cel dezinteresat moral? Îmi vine greu a crede”. Pe bună dreptate aşa judecată, însă am impresia că de data asta accentul a căzut în altă parte. Balul Fantomelor nu pare a se certa cu nimeni şi cu atât mai puţin regăsim vreun interes de sfinţire a vreunui loc drăcesc. Ori, având în vedere subiectul, asta e o performanţă.
Virgil Mihalcea, profesor de istoria literaturii, campion la divorţuri. În prezent, nimicagiu la un liceu bucureştean, dascăl pe bandă rulantă, îngrozit de noutate şi gâdilat de ideea repaosului etern. Rutina are pentru V.M. aceeaşi funcţie biologică pe care o are apa, alcoolul condimentează pe ici pe colo trăiri prozaice, fotbalul are o etichetă pe care scrie „salvare!”. Aşa, acum uitaţi toate acestea şi catapultaţi imaginar personajul într-o lume cu droguri, poliţie, gangsteri, asasinări, presă şi orgii. Enumerarea de mai sus pare frivolă, dar în roman zalele zuruie crunte într-un fel care nu incomodează. Nu m-am simţit nicăieri luat peste picior, cu tehnici futile de captare a atenţiei şi supans artificial.
Scurt insight: un puternic clan din lumea drogurilor poposeşte în România pentru a „fertiliza” zona aşa cum se cuvine şi se hotărăşte să o facă începând din licee. Cum altcumva decât prin profesori, tablouri de imoralitate şi secrete, perfect şantajabili. Dacă ar fi să abuzăm de clişee exegetice, vă vom avertiza că „lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”, „veţi avea parte de neprevăzut” etc. Dar, repet, nicio urmă de abuz în serviciu din partea şăgalnicului povestitor care, până şi în atare condiţii livreşti, îşi păstrează doza de firesc, supravieţuind rezonabil. Stilul Radu Paraschivescu, aşa cum îl ştim din presă şi literatură (aşa cum, de fapt, a fost consacrat odată cu Ghidul nesimţitului), se pliază pe atare conjuncturi fără abateri şi comportament narativ superfluu.
În sfârşit, statornicia în literatură e cu două tăişuri: ce funcţionează bine merită consolidat, dar să fie oare acel „bine” unul general valabil? Altfel spus, cititorul Ghidului va regăsi în Balul fantomelor vocea humoristică, dar cu greu va găsi şi altceva. Lipsa de pretenţii poate fi în acelaşi timp fidelitate pentru lucrul bine făcut şi privaţiune pentru încercări de mai bine. Eu am simţit nevoia unui „mai mult”, fără a şubrezi într-un fel oferta, ci doar poftind din când în când la un upgrade al prozatorului. Balul fantomelor trebuie citit cu calm şi chef.
De acelaşi autor
Sku: R018PAR
Un autor renumit pentru talentul său lingvistic (cunoştea patru limbi străine, lucru rarisim în Antichitate), dar cu o scriitură aluzivă, criptică, aproape cifrată. O personalitate a Bisericii, episcop şi monah, autor de scrieri impunătoare, care însă nu a făcut „şcoala” în patristică. Un nume obligatoriu pentru istoria dogmei.
Harmonia caelestis este o operă care te provoacă şi te emoţionează, un roman anti-epic, scris într-un mod nu tocmai tradiţional, ce poartă marca indubitabilă a lui Péter Esterházy. Istorie de familie, subiectivă şi dramatică, dar şi istorie a Ungariei, a Europei, Harmonia caelestis este un impresionant poem epic, dominat de figura Tatălui. Un Tată multiplicat însă în mii de ipostaze, căci nu doar tatăl autorului este evocat aici, ci toţi bărbaţii vechii familii aristocratice maghiare al cărei descendent este Péter Esterházy. O tulburătoare meditaţie pe tema paternităţii şi a relaţiilor dintre taţi şi fii, Harmonia caelestis este şi un strălucit exemplu de pastişă postmodernă, traversată de ecouri intertextuale generate de o «bulimie» literară remarcabilă.
Volumul propune o incursiune teoretica şi critică în literatura contemporană, construind o versiune de ficţiune postmodernistă care cuprinde forme precum metaficţiunea nord-americană, realismul magic latino-american, Noul Roman francez, proză concretă sau science-fiction. Pornind de la o varietate de abordari teoretice, inclusiv cele ale lui Ingarden, Eco, Dolezel şi Pavel, Brian McHale arată că numitorul comun este abilitatea ficţiunii postmoderniste de a aduce statutul său ontologic în prim-plan şi de a ridica semne de întrebare în ceea ce priveşte lumea (sau lumile) în care trăim. Ficţiunea postmodernistă se adresează studenţilor şi profesorilor de la facultăţile de filologie, precum şi tuturor celor interesaţi de fenomenul postmodernismului literar.
Bedros Horasangian “Un război murdar” este o carte de reportaje. O carte despre adevăr şi minciună. "Un război murdar" este o carte despre două popoare şi o ţară. Popoarele se numesc rus şi cecen, ţara este Rusia. Avem radiografia unui răz
