Premiul Nobel pentru Literatura 2015
De Alexandru Cristian
„scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinței și curajului în vremurile noastre”
Câteodată istoria ne face oribile feste. Cele mai sigure lucruri devin un pericol, iar viața o interogare asupra a ceva. Moartea unei lumi nu este neapărat nașterea unei noi lumi. Poate fi declinul perpetuu al acelui univers.
Dezastrul de la Cernobîl a precedat stingerea visului de aur al socialismului sovietic. Evenimentul de la Cernobîl a lăsat urme adânci fizice dar mai ales metafizice. Oamenii care au supraviețuit catastrofei de la Cernobîl sunt noii hibakusi, hibakusi fiind supraviețuitorii celor două dezastre nucleare din Japonia.
În termeni fizici dezastrul de la Cernobîl a afectat 2,1 milioane de oameni dintre care 700.000 erau copii. Peste 70% din radiații s-au abătut asupra Bielorusiei. Înainte de Cernobîl rata afecțiunilor oncologice era mică, 82 de cazuri la 100.000 de oameni, după Cernobîl s-a mărit de 74 de ori, 6000 de cazuri la 100.000 de oameni. În termeni metafizici efectele au fost greu de surmontat. Oamenii caută și acum în sufletul chinuit și pustiit vinovatul. Cine e vinovat? Omul de știință, omul de partid, sistemul.
Svetlana Aleksievici a scris o carte în care nu dorește să caute vinovatul. Jurnalista descrie o tragedie umană, încercând să o cuprindă din punct de vedere metafizic. Cartea Dezastrul de la Cernobîl are ca subtitlu Mărturii ale supraviețuitorilor. Sunt gândurile unor omeni care te cutremură și te lasă împietrit în fața Istoriei.
Lichidatorii au fost cei care au suferit cel mai mult. Cei care au intervenit exact în momentul avariei. Aceștia s-au îmbolnăvit grav, diferite forme galopante de cancere. Soția unui lichidator povestește plină de uimire cum medicii i-au spus că soțul său nu mai este un om, este un adevărat reactor și că o să ardă amândoi. Dar ea ardea de dragoste pentru bărbatul ei și nimic nu a împiedicat-o să-l strângă în brațe până a murit. Tragedie sau realitate?
În noaptea de 26 aprilie 1986 istoria s-a schimbat spune Svetlana Aleksievici. În Rusia Albă un incendiu avea să schimbe sute de istorii și de vieți. Cartea Svetlanei Aleksievici a fost interzisă în Bielorusia datorită curajului de a spune adevărul. Autoritățile sovietice au mistificat tot pentru a nu crea panică. S-au ascuns sub preș morțile chiunuite ale tinerilor și ale voluntarilor care au lucrat în zilele ce au urmat exploziei de la Cernobîl.
Au fost comuniștii în loc de Dumnezeu, după Cernobîl e numai Dumnezeu, spune un martor al evenimentului. Un alt supraviețuitor care s-a autointitulat un om liber a spus că omul e rafinat numai în rău. Cuvinte spuse de martori ai evenimentului, cuvinte pline de înțelepciune și de durere metafizică.
Cartea este cu adevărat un testimonial al durerii sufletești. În acei ani și în acel spațiu dezastrul de la Cernobîl a prevestit sfârșitul socialismului sovietic. Un socialism care era o creație hibridă, între închisoare și grădiniță spune Ghennadi Grușevoi, un deputat al Parlamentului bielorus. Cele două evenimente au marcat profund conștiința omului sovietic. Deși omul sovietic a învins atomul, atomul a câștigat în final!
Istoricul Aleksandr Revalski spunea ca Rusia este o țară a două ere, cea de piatră și cea atomică. O țară pe care numai un Dostoievski, Cehov sau Tolstoi au putut să o înțeleagă.
Steagul roșu învingător a fost îngălbenit de radiația Cernobîlului care a descompus steagul în mai multe steaguri. Dorința de a ascunde lumii Cernobîlul a provocat repulsie față de idealurile înalte ale erei sovietice. Lumea pășea din era minciunii în cea a distingerii între adevăr și minciună.
Svetlana Aleksievici, laureată a Premiului Nobel 2015, a scris o carte care este o colecție de suflete, gânduri și sentimente despre cea mai mare catastrofă tehnologică a secolului XX. Dezastrul de la Cernobîl este un monument literar zguduitor.
După Cernobîl siguranța lumii a devenit iluzorie.
Și gândul morții e drag sufletului meu-
A.S. Pușkin
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply