Ştefan Agopian – Scriitor în comunism. Nişte amintiri

1În volumul său de amintiri, Ştefan Agopian schiţează traseul pe care un tânăr din România comunistă trebuia să-l parcurgă dacă dorea să publice şi să fie recunoscut ca scriitor. Pentru el, a fost un drum sinuos, cu multe obstacole şi o lungă perioadă de aşteptare până la apariţia primei cărţi. A fost student, felcer în armată, apoi şomer – timp în care a stat mai mult ascuns, pentru a nu fi prins de miliţie şi acuzat de parazitism – însă nu s-a demoralizat, fiind convins că destinul său este să ajungă scriitor. Pe parcurs a cunoscut personalităţi ale vieţii culturale din acea vreme, ca Eugen Negrici, Radu Tudoran, Paul Georgescu, Adriana Bittel, Marin Preda sau Nichita Stănescu, căruia i-a fost, de altfel, bun prieten. În Scriitor în comunism Ştefan Agopian ne oferă o descriere plină de umor a drumului său prin viaţă, presărată cu dezvăluiri picante despre unii reprezentanţi de marcă ai literaturii române.

Order Scriitor în comunism. Nişte amintiri Preţ @ RON32,95

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *