Aceste pagini au fost scrise, în marea lor majoritate, chiar în timpul derulării evenimentelor din decembrie ’89, la care, cu excepţia celor petrecute în instituţia unde am lucrat (şi lucrez şi în prezent), nu am participat decât ca simplu „spectator”. Nu am luptat pe „baricadele revoluţiei”, nu am fost să apăr Radioteleviziunea română de terorişti şi, în pofida unor îndemnuri ispititoare şi cu foloase numeroase pe atunci…
M-am mulţumit să urmăresc desfăşurarea progresivă, dar – mai ales – semnificaţia evenimentelor şi să le consemnez, ca atare, conştient fiind că sunt unul dintre „martorii”, poate mai atenţi decât alţii, ai unei istorii în curs a se scrie.
Am ezitat timp de aproape 23 de ani să dau publicităţii aceste pagini atât pentru că mi s-a părut, până acum, că evenimentele pe care le- am trăit şi despre care am scris nu pot interesa decât o categorie restrânsă de cititori (pe sociologi, mai cu seamă, sau pe cei care nu şi le mai amintesc ori pe aceia care nu le-au trăit – la cei tineri mă refer!), cât şi pentru faptul că aş putea dezvălui, într-un mod „impudic”, gânduri, sentimente, resentimente ori percepţii prea personale. Ori eu am oroare de aşa ceva, deoarece mi se pare o formă inacceptabilă de „exhibiţionism” indecent!
Leave a Reply