Sebald W. G. – Austerlitz

1Pentru a-şi scăpa fiul de persecuţiile antisemite, o familie de evrei din Praga decide să-l trimită la începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Anglia, la o vârstă atât de mică, încât băiatul – care va fi adoptat de familia unui pastor calvinist din Ţara Galilor – nu-şi va putea aminti şi înţelege mai târziu propriul trecut.

La maturitate află care e adevăratul lui nume şi porneşte prin Europa încercând să-şi recompună o istorie pe care o presimţise cumva întotdeauna într-un mod melancolic, descoperind-o acum, treptat, în tot ce are ea mai funest şi mai tragic. J. Austerlitz, neobişnuitul erou al lui Sebald, se vede nevoit să-şi reconstituie viaţa bucată cu bucată, prin îmbinarea unor poveşti disparate, adesea incredibile, pentru a afla, în ultimă instanţă, cine este.

Order Austerlitz Preţ @ RON25,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *